Cu toate acestea, experimentul comunist s-a dovedit rapid a fi un eșec. Proiectul a fost lansat la cererea lui Nicolae Ceaușescu și avea să fie realizat într-o fabrică de cuști pentru animale din Timișoara, o poveste plină de controverse, care continuă să genereze reacții și amintiri și astăzi.
Lăstunul a fost creat într-o Românie socialistă, care încerca să răspundă nevoilor clasei muncitoare, deși resursele erau limitate și directivele politice erau foarte clare. Se spune că Nicolae Ceaușescu a solicitat o mașină „pentru toată lumea”, la prețul unui televizor, care să consume doar 3 litri de benzină la 100 de kilometri și să aibă o lungime mai mică de 3 metri. Astfel, în 1988, primul Lăstun a fost prezentat chiar de ziua lui Ceaușescu, ca un omagiu adus „celui mai iubit fiu al poporului”.
Teoretic, Lăstunul trebuia să transporte o familie cu doi copii și să devină simbolul eficienței socialiste. Însă, în practică, obiectivele erau greu de atins. Deși proiectul prevedea un consum de doar 3 litri de benzină la 100 km, în realitate consumul putea depăși cu mult această valoare, ajungând chiar să crească cu 300%. Mai mult, piesele de calitate inferioară se defectau rapid, imediat ce mașina ieșea de pe porțile fabricii.
Proiectul Lăstun a fost realizat la fabrica Tehnometal din Timișoara, o unitate care până atunci producea cuști pentru animale. Aceasta a fost reconvertită pentru a susține ambițioasele planuri ale regimului comunist. Totuși, procesul de tranziție nu a fost unul simplu, iar fabrica nu dispunea de echipamentele și expertiza necesare pentru a produce un autoturism de calitate. Rezultatul a fost o mașină cu multe defecte de fabricație.
În cei câțiva ani în care a fost produs, au fost fabricate mai puțin de 7.000 de Lăstunuri, iar mașina a devenit rapid subiect de glume și parodii. În acea perioadă, fraza „Nu-i mașină-n toată țara, ca Lăstun din Timișoara” a ajuns să fie cunoscută și a fost popularizată pe rețelele sociale, devenind parte din folclorul urban al românilor.
