VIDEO Cel mai frumos traseu de drumeții din România se redeschide pentru un nou sezon – Străbate zece județe ale țării

Acţiunea, denumită „Ziua Bună pe Via Transilvanica”, îi va implica pe voluntarii asociaţiei, pe custozii drumului tematic, dar şi pe elevii şi profesorii şcolilor cu care asociaţia colaborează.

„În cursul zilei de sâmbătă, părinţi de drum, elevi şi profesorii lor, voluntari, echipa Asociaţiei Tăşuleasa Social şi alţi oameni ai drumului, vom aranja cărarea pentru a deschide oficial sezonul de drumeţii din acest an. În 10 mai, de la Putna la Drobeta-Turnu Severin, ne vom mobiliza pentru o ecologizare prin care sărbătorim şi faptul că în ultimii trei ani, elevi de la toate şcolile de pe Via Transilvanica au participat la atelierele Ziua Bună”, este mesajul postat de Tăşuleasa Social pe pagina de socializare a asociaţiei.

Via Transilvanica – „Drumul care uneşte” – este un proiect iniţiat în anul 2018 de către Asociaţia Tăşuleasa Social din judeţul Bistriţa-Năsăud şi reprezintă un traseu turistic de lungă distanţă, de 1.400 kilometri, ce traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta-Turnu Severin.

Traseul, împărţit în şapte ţinuturi cultural-istorice, poate fi parcurs pe jos, cu bicicleta sau călare şi este semnalizat cu marcaje vopsite, stâlpi indicatori şi borne de andezit sculptate individual.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Serie A: AC Milan, 3-1 cu Bologna cu revenire de la 0-1

Metoda ‘Borcanului cu gânduri’ si o singură frază te pot ajuta să scapi de insomnii. Un studiu o demonstrează: Adormi instant!