VIDEO Ciucă anunță intrarea României în clubul select al țărilor care asigură apărare aeriană: Suntem depedenți de SUA

Nicolae Ciucă a explicat relația României cu SUA după realegerea lui Donald Trump ca și președinte al Statelor Unite ale Americii. Ciucă spune că România este dependentă de SUA în ceea ce privește Apărarea.

„Nu am șapcă. Îmi place să port șapcă, dar îmi place să port șapcă cu simboluri de pescuit, că îmi place să pescuiesc. Am văzut o serie de comentarii care încearcă să mă ducă în linia relațiilor pe care pot să le am cu SUA. Cum să nu pot să am relații. România e dependentă din punct de vedere al măsurilor de securitate și Apărare. Relațiile diplomatice pe care le avem cu SUA sunt esențiale. Tot ceea ce s-a întâmplat în România a fost parte a conceptului NATO”, a spus Ciucă la România TV.

„Faptul că astăzi s-a votat în Camera Deputaților achiziționării de F-35 însemană că România intră în clubul țărilor care au capabilitate de apărare a spațiului aerian. F-35 e un avion care poate să ducă lupta în aer și la sol și poate să fie un mijloc care achiziționează informații. Esența lui este că atunci când achiziționează informații de până la 2 Terra”.

Proiectul de lege pentru realizarea capabilității operaționale de apărare aeriană prevăzută în Concepția de realizare a capabilității operaționale de apărare aeriană cu avioane multirol de generația a V-a în cadrul programului de înzestrare „Avion multirol de generația a V-a, F-35”, faza I, și unele măsuri privind derularea contractelor Guvern la Guvern specifice Programului Fireign Military Sales a fost aprobat cu 195 de voturi „pentru”, patru „împotrivă” și o abținere.

Proiectul se dezbate în procedură de urgență cerută de Guvern

Camera Deputaților este primă cameră sesizată, Senatul fiind for decizional.

Astfel, se urmărește „realizarea capacității operaționale de apărare aeriană (…) prin atribuirea contractelor de achiziție pentru pachetul de 32 de avioane F-35, motoare, muniții, suport logistic inițial, echipamente și servicii pentru instruire a personalului navigant de aviație, a personalului de sprijin și a personalului tehnic-ingineresc, echipamente criptografice cu regim special, asistență de specialitate, de la guvernul SUA”.

 

Sursa: www.stiripesurse.ro

George Simion: Să spună Ciucă de ce s-a văzut cu un spion rus în 2015. În cazul lui există dovezi

Drumarii intervin în mai multe judeţe, unde se înregistrează ninsori – FOTO / VIDEO