Adrian Câciu, ministrul PSD al Investițiilor și fondurilor europene, este de părere că președintele Klaus Iohannis trebuie să lămurească lucrurile.
„Dacă există o astfel de informație, care e de o gravitate deosebită, cred că președintele României încă în funcție, care e la fel de bine informat ca șeful comisiei SRI sau așa ar trebui să fie într-o țară normală, ar trebui să iasă și să ne informeze și pe noi, pentru că acest lucru este de o gravitate deosebită. Să spună că există, dacă există, să spună că așa este, dacă așa este, sau să infirme această informație”, a declarat Câciu.
Deputatul PNL Robert Sighiartău consideră că situația este una gravă și profită de ocazie pentru a arunca problema în curtea PSD.
„Este extrem de grav să un candidat la alegerile prezidențiale are interdicție în două state partenere ale României și ale occidentului. Nu declari ca stat o persoana o persoană non grata dacă nu ai argumente puternice împotriva acelei persoane. Cred că vor veni informații relevante la nivel public că George Simion reprezintă interesele altor influențe străine în România. Este un om al sistemului, nu este un om anti-sistem, este un om care s-a declarat de foarte multe ori împotriva alianței euro-atlantice și da, sunt informații, inclusiv premierul Ciolacu a spus că sunt informații. În aștept pe domnul Ciolacu să vină cu aceste informații. Și îmi mai doresc un lucru: PSD să înceteze să mai ajute AUR pe structurile pe care le au județene. Oamenii voștri din secțiile de votare, a spus și fostul vostru președinte Liviu Dragnea, vor să îl bage pe Simion în turul 2. Nu vor reuși, pentru că românii vor bloca acest binom și acest tandem PSD-AUR”, a declarat Sighiarău.
„Să terminăm cu obsesia asta, Iohannis să iasă și să spună clar iar dacă e adevărat să ia măsurile ca șef al CSAT”, a fost replica ministrului Câciu.
„Dvs prin reprezentanții pe care i-ați votat la CCR, ați eliminat un candidat doar pentru simple declarații cu privire la Rusia. Dacă știați despre informațiile acestea, de ce nu ați eliminat prin hotărâre a CCR și pe George Simion, care are o interdicție în Republica Moldova și Ucraina? Foarte simplu: pentru că vă ajută în alegeri”, a declarat din nou Sighiarău.
Deputatul PSD Florin Manole a amintit de alianțele la nivel local între PNL și AUR. „Ați contestat oficial, așa cum vă permite legea, candidatura vreunuia dintre contracandidați, ca să puteți apoi să vă exprimați? N-ați făcut-o. De câte ori vorbiți despre PSD și AUR să știți că în sufletul domnul Cozma de la Satu Mare, a domnului De Mezzo de la Slatina, parteneri cu AUR, se strânge un pic inima”, a afirmat Manole.