VIDEO Crin Antonescu a criticat administrația Donald Trump, după atacurile împotriva lui Zelenski: ‘Putin a fost ales probabil foarte democratic’

„Sper ca aceste negocieri să aducă într-o formă acceptabilă și onorabilă pacea. Pacea și încetarea focului sunt de dorit oricând”, și-a început Crin Antonescu susținerea, la postul Digi24.

Apoi și-a dezvoltat gândul:

„Dar, dacă noi în urma acestor discuții, ajungem să nu mai știm cine pe cine a agresat, să nu mai putem să definim așa cum tratatele o fac agresorul, dacă ajungem să spunem că Zelenski e un ‘dictator’ pentru că a amânat niște alegeri fiind în război, iar domnul Putin – un om ales probabil foarte democratic – este un interlocutor ideal, atunci înseamnă că noi nu mai avem și suntem, din păcate, într-o situație precum cea premergătoare perioadei celui de-al doilea război mondial, când a fost tot o discuție despre definiția agresorului: intervenția Italiei în Etiopia, a Japoniei în China… Au generat discuții, au părăsit societatea națiunilor, pentru că nu mai era socotită de actualitate”, a explicat Crin Antonescu.

„Sunt semne care ne sperie. Dar nu sunt panicard. Rămân lucruri de care nu avem voie să ne atingem: setul de valori care după al Doilea Război Mondial, cu monstruozitatea fascistă, după războiul rece, monstruzitatea comunistă s-au impus ca valori universale. (…) Aici am vrut să fim: într-o lume a valorilor, a libertăților, a dreptului internațional, nu a dreptului huliganic al celui mai tare”, a concluzionat Antonescu.

Context

Președintele american Donlad Trump e în război deschis cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski. Liderul de la Casa Albă îl descrie pe Zelenski drept un „dictator”, „comediant”, care a făcut „o treabă groaznică, țara sa este distrusă”, în timp ce „milioane de oameni au murit inutil: și așa continuă” (mesajul lui Trump, aici).

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a reacționat ulterior la atacurile omologului său american, Donald Trump (pe larg, aici).

Nu doar Trump a venit cu acuzații împotriva liderului de la Kiev, ci și vicepreședintele SUA, JD Vacne.

Vicepreședintele american J.D. Vance l-a avertizat miercuri pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski să nu-l atace pe președintele Donald Trump, spunând că „vorbirea de rău” în public nu ar face decât să se întoarcă împotriva lui (pe larg, aici).

Sursa: www.stiripesurse.ro

Liga Campionilor: Real Madrid – Manchester City 3-1, PSG – Brest 7-0 / La Madrid a arbitrat Istvan Kovacs / Învingătorii s-au calificat în optimi

Borussia Dortmund s-a calificat în optimile Ligii Campionilor