Întrebat despre necesitatea unui emisar special al României în SUA, Antonescu spune că îi e greu să apreciez, nefiind „exact în cabina de comandă”.
„Cred că orice demers pentru a restabili comunicarea normală cu administrația Trump este bun, dacă reușește, însă eu cred că cei mai buni emisari trebuie să fie totuși, la nivelul la care sunt și la istoria pe care relația SUA-România o are, trebuie să fie totuși canalele oficiale ale Ministerului de Externe către Departamentul de Stat, ale ambasadei României și pentru cazuri și situații și teme speciale pot exista și emisari, dar emisarii trebuie să fie certamente calificați pentru misiune și cu desăvârșire discreți, pentru că de aceea sunt emisari (…). Cred că premierul Ciolacu a vrut să facă ceva, să încerce ceva. Nu a ieșit foarte bine, până la urmă, nici în imagine chestiunea asta, dar repet, cel mai bun emisar trebuie să fie totuși ministrul de Externe și să fie ambasadorul României acolo”, a mai spus Crin Antonescu.
Candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR, Crin Antonescu, spune că prima sa vizită în străinătate ar fi în SUA: „Acolo e ceva ce nu funcționează normal, am ajuns din parteneri strategici deja consacrați să trimitem emisari discutabili”
Crin Antonescu declară la RFI că dacă ar avea posibilitatea, prima sa vizită în străinătate ca președinte ar fi în SUA. Candidatul Alianței Electorale „România, Înainte!” spune că Bucureștiul trebuie să salveze relația cu Washingtonul, dar are nevoie și de o aprofundare a integrării europene.
Crin Antonescu e de părere că România nu trebuie să aleagă între SUA și UE.
„Ca să fac și eu ipoteze, dacă administrația Trump decide că nu este interesată, în general, de Europa și de UE, eu, personal, nu pot susține aventura pe care o propun alți contracandidați și anume întoarcem spatele Uniunii Europene, nu ne mai interesează UE, că la urma urmelor, ce ne-a dat Uniunea Europeană și tot felul de prostii și stabilim noi aici o relație specială cu Statele Unite și nu ne mai interesează de nimic”, afirmă Crin Antonescu.
Întrebat unde ar face prima sa vizită în străinătate ca președinte al României, candidatul a răspuns: „Dacă aș avea posibilitatea, discutăm ipoteze, evident că o vizită nu ține doar de una dintre părți, aș face-o totuși în Statele Unite, nu ca un semn al unei preferințe pentru Washington, în detrimentul Uniunii Europene, ci pentru că acolo e ceva ce nu funcționează normal, acolo am ajuns din parteneri strategici deja consacrați să trimitem emisari discutabili, acolo sunt lucrurile neclare. Deci în sensul acesta, Washingtonul ar fi prima urgență”.
În opinia sa, „cum probabil așa ceva nu se va întâmpla, adică nu cred că imediat cum un nou președinte va fi ales în România, se vor și perfecta datele unei vizite urgente, unui summit, cred că evident, Bruxelles-ul, capitalele importante, Paris, Berlin, chiar Londra, de ce nu, deși nu e în Uniunea Europeană, Republica Moldova, care oricum, orice s-ar întâmpla și oricum ar evolua lucrurile, rămâne un partener privilegiat al României, mai ales că suntem deja angajați și peste câteva zile chiar va fi un moment simbolic, când se vor inaugura lucrările la podul de piatră de data asta de la Ungheni, parteneri în procesul de integrare a Republicii Moldova în Uniune”.