‘Dacă americanii nu vor să mai știe de Europa, de ce ar vrea să mai știe de o țară din capătul Europei? Nu toți știu să pună degetul pe hartă să o arate. Sunt un pro-american, vreau să avem o relație bună cu SUA. Dar în viitorul imediat noi nu avem garanții complete de securitate, noi, toată Europa fără SUA. Iar atunci când vine vorba de un război vamal care, fără a fi eu economist, îmi pare că riscă să-i întărească pe terți, nici pe noi și nici pe americani, ci pe ruși și chinezi.
Îi tratez cu rezervă pe ruși. Eu doresc o normalizare a relațiilor cu Rusia. Am fost întrebat dacă m-aș duce în vizită la Moscova sau Beijing dacă aș fi președinte și am spus că la Moscova nu aș merge atât vreme cât există război și încălcarea flagrantă a dreptului internațional. Dar la Beijing aș merge’, a declarat Crin Antonescu.