Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare la alegerile prezidențiale din luna mai, a lansat un atac devastator la adresa președintelui Klaus Iohannis, criticând lipsa sa de implicare în reprezentarea României în Europa. Într-un interviu acordat Alesandrei Stoicescu la Observator, Antonescu a punctat clar motivele pentru care consideră că Iohannis a eșuat în rolul său de lider al statului.
„Acum am fost chemat, acum s-a apelat la mine de către acești oameni. Încă ceva: în toți acești aproape 10 ani eu nu am pierdut contactul. Am profitat de faptul că nu mai eram politician, eram simplu cetățean pe unde umblam în țară. Am putut să constat mai bine decât cei în funcție că societatea românească evoluează mai repede decât propria clasă politică, exigențele oamenilor cresc, că se adună așteptări neîmpilinite, nerăbdări”, a afirmat Crin Antonescu.
Fostul președinte al PNL a evidențiat faptul că, deși guvernele au mărit pensiile, au dus țara în Schengen și au crescut veniturile românilor la un nivel record, societatea înseamnă mai mult de atât. „Oamenii nu sunt mulțumiți… Românii din diaspora aveau revendicări de reprezentare: să fie reprezentați mai puternic, mai prestigios, să fie mai mult ca români în Europa. Aici, președintele Iohannis, din păcate, a dăunat mult prin dezinteres, indiferență. Păcat, e un om care avea datele să facă asta. Era un om respectat în Consiliul European, avea la îndemână instrumente, dar nu a vrut să facă asta pentru noi. Oamenii au fost frustrați din această cauză, și multe din problemele pe care le moștenește acum clasa politică sunt cauzate de atitudinea lui Iohannis.”
Crin Antonescu îl atacă dur pe Iohannis: „A avut puterea, dar nu a vrut să o folosească pentru România!”
Antonescu a criticat, de asemenea, felul într care Iohannis a ales să înseleagă rolul președințelui și pasivitatea sa în politica externă. „Problema reprezentării României nu e cu ‘capul plecat’, ci de a fi un actor care are ceva de spus. Sunt oameni cu care am discutat în acești ani. Mai toți se mirau de ce România nu e mai activă, mai pretențioasă. De ce, la masa aceea cu 27 de state – care toate sunt egale în principiu, dar în realitate nu – de ce România nu e între primele? Președintele trebuie să fie reprezentantul acestui grup de acționari, românii la masa Uniunii Europene.”
Fostul lider liberal a subliniat că președintele are cea mai mare putere de reprezentare, fiind vocea națiunii în relația cu statul, însă Iohannis a eșuat în această misiune: „Nu și-a asumat cealaltă parte din Constituție: de a fi mediator între stat și societate. Cetățenii își trimit reprezentanții în guvern, dar există unul care îi reprezintă pe toți. Această ambivalență a președintelui e una din ambițiile mele.”
Crin Antonescu a lăsat și un mesaj clar pentru viitor: el dorește o președinție activă, în care cetățeanul să fie în prim-plan. „Întrebat dacă o să fiu președinte jucător… vreau să fiu președinte cetățean, care să reprezinte oameni. Pauza de 10 ani din vâltoarea vieții politice îmi folosește, știu mai bine ce vrea un român de la președinte, știu că aceste așteptări sunt îndreptățite.”