Edilul Sectorului 4, Daniel Băluță, a lansat un atac fără precedent la adresa lui Nicușor Dan, primarul general care va candida la alegerile prezidențiale.
„Cum poți să minți la televizor, la oră de maximă audiență și să-ți dorești să fii Președinte al României!?
Cât de onest ești, apropo de sloganul ales pentru campania electorală, ca om și ca politician, când una spui și alta faci, doar pentru că, vremelnic, ai o putere decizională pe care o folosești în mod discreționar, sfidându-i și râzându-le în față celor care te-au ales?
Cum să ignori pericolul în care se află zilnic, zeci de mii de bucureșteni care tranzitează zona Unirii și să te ascunzi în spatele unei așa-zise construcții a bugetului Primăriei Capitalei?
Câte motive să mai inventezi ca să blochezi, dintr-o ambiție personală, pur politică, un proiect vital pentru oamenii care te-au ales să faci bine orașului în care ei trăiesc?
Cum să mai creadă oamenii în buna ta credință, când tot ceea ce ai cerut este îndeplinit de mai bine de 6 luni și tot refuzi punerea în siguranță a orașului?
Adresez aceste întrebări primarului general, iar în continuare am să vă spun de ce:
După conferința de presă de ieri, în care am cerut, din nou, ca primarul general să semneze avizul CTC pentru Planșeul Unirii, domnia sa ne-a oferit aseară răspunsul. Unul absolut năucitor, o batjocură la adresa Bucureștiului.
Până acum, ne spunea că „analizează” documentele și că se pregătește să semneze. Aseară, la televizor, a inventat un nou motiv: să treacă bugetul Capitalei și-apoi semnează hârtiile „oricând”.
PS: avizul CTC este redactat încă din luna decembrie și de atunci, se află în mapa de pe biroul dumneavoastră! Semnarea acestuia v-ar lua câteva secunde din agenda dumneavoastră de campanie electorală, atât de încărcată!
Opriți politica pentru câteva clipe și realizați că siguranța oamenilor nu este negociabilă! Înainte de a fi membri de partide, suntem aleși de oameni și avem datoria de a ne duce la îndeplinire responsabilitățile, mai ales în contextul amenințărilor externe în care nu ne permitem vulnerabilități de niciun fel, aici, la noi acasă!
Eu, Daniel Băluță, primar al Sectorului 4, asta fac, iar dumneavoastră, NU! Drept urmare, ne întrebăm:
Dacă nu puteți servi nici măcar interesul public al Bucureștiului, cum să credem că ați putea servi interesul public al României?”, a scris Daniel Băluță.