VIDEO De la Chișinău, Nicușor Dan a vorbit despre dușmanul comun al României și Republicii Moldova: Trebuie să fim foarte atenți!

Aflat în vizită la Chișinău, președintele Nicușor Dan a vorbit despre dușmanul comun al celor două țări, dar și despre proiectele comune dintre România și Republica Moldova.

„E prima vizită bilaterală și am ținut să fie aici. Prezența mea e o garanție a sprijinului pe care România îl acordă Republicii Moldova. Împărtășim același set de valori.

Este nevoie să consolidăm relația bilaterală, în domeniul energetic, în infrastructură. Am vorbit de necesitatea ca companiile românești să investească mai mult în republica Moldova, de proiecte comune de educație.

Trebuie să vă felicităm pentru determinarea de a reforma statul. România susține eforturile dumneavoastră atât în mod diplometic, cât și concret pe anumite domenii.

Cea mai amre amenințare a prezentului este Federația Rusă. Dincolo de războiul din Ucraina, trebuie să fim foarte atenți și să avem mijloace comune de răspuns la războiul hibrid.

Proiectul cel mai important al R. Moldova este aderarea la UE.

Urmează data de 28 septembrie, sunt foarte optimist că cetățenii R. Moldova vor avea spiritul civic de a păstra direcția către Uniunea Europeană”, a spus Nicușor Dan.

Claudio Ranieri a refuzat postul de selecţioner al Italiei

SRI a dat Raportul în fața Comisiei de control parlamentare