O nouă acțiune de amploare desfășurată de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Constanța a avut loc vineri, în Eforie Nord, vizând faleza din zona Belona – una dintre cele mai aglomerate artere comerciale în sezonul estival.
În mijlocul verii și al afluxului de turiști, comisarii CJPC au descins în zonă pentru a verifica legalitatea activităților comerciale. Șase inspectori au controlat 12 operatori economici, iar rezultatele nu au întârziat să apară: amenzi de 60.000 de lei, șase unități închise temporar și produse oprite definitiv de la vânzare.
Șeful CJPC Constanța, Horia Constantinescu, a transmis un mesaj tranșant după această intervenție, lansând un nou avertisment public: „Acțiunea de astăzi din Eforie Nord a vizat zona Belona. Dughenizarea excesivă a transformat faleza într-un loc desprins parcă din Pakistan sau India.”
„Fac această nouă avertizare publică plecând de la ideea că aceste structuri au crescut sub ochii autorităților. Între noi, cei care verificăm existența tuturor avizelor și autorizațiilor, și cei care contestă aceste demersuri, cred că Protecția Consumatorilor are dreptate. Ne întreabă marea majoritate a operatorilor economici de ce ne-am trezit în mijlocul sezonului și de ce după atâția ani. Când noi îi căutăm pentru consiliere în primăvară, nu este deschis niciunul.”, a mai spus acesta.
„Invocarea necunoașterii legii nu te exonerează de răspundere. Să construiești ilegal într-o zonă protejată este o faptă penală sadea. Vom verifica cu fermitate existența tuturor documentelor ce atestă legalitatea funcționării. Vom face și sesizări către organele abilitate să verifice eventualele abateri cu caracter penal.”, a completat Horia Constantinescu.
Control exploziv la Eforie. Protecția Consumatorilor descoperă posibile fapte penale
În urma verificărilor, comisarii au întocmit șase procese-verbale de constatare a contravenției și au emis două avertismente. Alți șase comercianți au fost invitați să prezinte documente justificative în perioada imediat următoare.
Totodată, au fost retrase definitiv de la vânzare produse în valoare de 2.245 de lei, din cauza unor deficiențe grave privind siguranța alimentară și protejarea consumatorului.
Acțiunea face parte dintr-o campanie extinsă de controale lansată pe litoral pentru a preveni abaterile grave în perioada sezonului estival, când fluxul mare de turiști crește riscurile legate de comerțul neconform și serviciile deficitare.
CJPC Constanța anunță că astfel de verificări vor continua în forță în toate stațiunile de pe litoral.