VIDEO Doliu imens în fotbalul mondial: A murit fostul antrenor al lui Hagi de la Real Madrid

Considerat un veritabil arhitect al succesului pentru echipele pe care le-a condus, Leo Beenhakker a avut două mandate la conducerea tehnică a lui Ajax, iar pentru o scurtă perioadă, în 1990, a combinat acest rol cu funcția de selecționer al naționalei Olandei. Ulterior, a revenit la club și în calitate de director tehnic. Reprezentanții lui Ajax l-au omagiat într-un mesaj emoționant:

„Leo Beenhakker a fost, fără îndoială, unul dintre cei mai importanți și de succes antrenori olandezi din istorie. Nativ din Rotterdam, el a avut un impact major asupra Ajaxului, atât ca antrenor, cât și ca oficial al clubului. conform ProSport.ro.

Faimos și pentru activitatea sa la cârma lui Real Madrid, Beenhakker a lăsat o amprentă puternică și în fotbalul spaniol. Printre jucătorii care au avut șansa să lucreze sub comanda sa se numără și Gică Hagi, cel care și-a exprimat regretul profund pe rețelele sociale.

„Astăzi, din păcate, trebuie să ne luăm rămas bun de la o personalitate marcantă din fotbalul mondial, extraordinarul antrenor Leo Beenhakker, pe care am avut onoarea să colaborez la Real Madrid C.F. Rămas bun, mister Beenhakker!”, a transmis Hagi pe pagina sa de Facebook.

Moartea lui Leo Beenhakker marchează sfârșitul unei epoci. A fost un strateg desăvârșit, un mentor respectat și o figură emblematică a fotbalului internațional. Moștenirea sa va rămâne vie în inimile fanilor și în istoria marilor cluburi pe care le-a condus.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Fostul consilier al lui Volodimir Zelenski, avertisment pentru România: ‘Cred că sunteți în pericol’

Administraţia Trump va numi un alt ambasador în Ucraina. Bridget Brink se retrage din funcţie. Zelenski a criticat modul în care Ambasada SUA a reacţionat la atacul de la Krivoi Rog