- Zelenski a cedat și i-a trimis o scrisoare lui Donald Trump, fix în timp ce vorbea în Congres: Liderul SUA a citit mesajul în direct
- VIDEO Donald Trump face o ofertă brutal de directă pentru cea mai mare insulă din Europa: Veți face parte din SUA
- Donald Trump dă un semnal la nivel mondial și pune cruce mașinilor electrice
„Pentru a consolida şi mai mult securitatea noastră naţională, administraţia mea va prelua Canalul Panama şi am început deja să facem acest lucru”, a spus el, referindu-se la acordul anunţat marţi.
Canalul Panama este o cale navigabilă majoră care leagă oceanele Atlantic și Pacific, eliminând nevoia de a înconjura America de Sud pe un parcurs suplimentar de 13.000 de kilometri.
Are o lungime de 82 de kilometri și străbate statul Panama, țară ce se întinde între America Centrală și America de Sud și de la care a împrumutat numele.
În ultimele 12 luni numărate de la 30 septembrie anul curent, aproape 10.000 de nave au trecut prin acest canal, transportând mărfuri cu o greutate însumată de 423 de milioane de tone. Mai mult de 40% din bunurile de consum comercializate anul trecut în zona care se întinde din Asia de Nord-Est și până pe coasta de est a SUA au fost transportate prin Canalul Panama.
Statele Unite sunt cel mai mare beneficiar al serviciilor de navigație prin Canalul Panama, fiind responsabile pentru aproximativ trei sferturi din mărfurile care tranzitează canalul în fiecare an.
China este al doilea mare client al Canalului Panama, potrivit The Guardian.
De 25 de ani, Guvernul din Panama deține și operează canalul prin intermediul unei agenții specializate, numită Autoritatea Canalului Panama.
În secolul XX, canalul a fost operat de Statele Unite ale Americii. Inițial, SUA au preluat controlul asupra zonei canalului și au început construcția în anul 1904, după ce au ajutat Panama să-și câștige independența față de Columbia.