VIDEO Dorinel Umbrărescu a intrat în viteza turbo: Lucrarea unică din România unde se lucrează 24/24 h, 7 zile pe săptămână

”Asocierea de constructori români și bosniaci a început lucrările 24h/24h, 7 zile pe săptămână la cele două galerii ale tunelului de pe secțiunea Margina – Holdea (A1).

600 de muncitori și 300 de utilaje sunt acum mobilizate pe întregul șantier, cu o lungime totală de 13,13 km.

Sectorul de autostradă Margina – Holdea este compus din două secțiuni:

– secțiunea E (9,13km), pe care se construiește tunelul forat, format din două galerii pe sens (fiecare galerie are o lungime de aproximativ 2,12 km),

– secțiunea D, cu o lungime de 4 km, unde trebuie finalizate lucrările din contractul anterior.”, arată ministrul Transporturilor.

Cele două structuri vor fi unice în România, prin prisma deschiderii foarte mari de intrare în tuneluri. Practic, de pe autostradă se va intra direct în tunel, pe două benzi și pe banda de urgență (11,35 metri/sens).

Când va începe efectiv forarea tunelului 1, se va lucra pe o lungime de 75 de centimetri sau maxim 1 metru. Lucrările se vor executa la adăpostul unor „umbrele de țevi” înclinate, cu o lungime de 15 metri și o suprapunere de 4 metri. La fiecare 75 centimetri de forare, se montează plase, se introduc ancore și se injectează, sub presiune, beton special, cu ajutorul mașinilor de torcret.

Apropierea spectaculoasă dintre Trump și Putin lasă Europa descoperită în fața amenințării nucleare rusești

VIDEO Petre Brănișteanu este în stare gravă la spital