VIDEO După ce s-a luat de jurnaliștii din Parlament, Diana Șoșoacă a cântat colinde acompaniată de colegii săi de partid. ‘Luaţi cu S.O.S.’

Deputaţii şi senatorii S.O.S., în frunte cu Şoşoacă, s-au întâlnit pe holul Camerei Deputaţilor de la Palatul Parlamentului şi şi-au făcut poze. Apoi, Diana Şoşoacă a mers în zona presei, la camerele de filmat şi a spus: „Antena 3 e aici? Luaţi cu S.O.S., domnule Gâdea”.

Președinta S.O.S. România a venit în Parlament însoțită și de vloggerul Virgil Alexandru Zidarul, care își spune Makaveli. Ei s-au amuzat împreună după ce s-au luat de jurnaliști.

Ulterior, grupul a plecat pe hol către Senat şi a început să cânte „O, ce veste minunată!”. La capătul holului, deputaţii s-au despărţit de senatori, fiecare mergând către sala de şedinţe a Camerei din care fac parte, potrivit Agrerpres.

La Senat, Diana Şoşoacă şi senatorii au cântat colindul „Domn, Domn să înălţăm!” lângă bradul împodobit din foaierul Camerei superioare.

După colind, senatorii aleşi ai S.O.S. România au intrat în sala plenului, unde are loc prima şedinţă a Senatului din legislatura 2024-2028.

EY Consumer Index: 56% dintre respondenţi sunt preocupaţi de creşterea costurilor pentru energie electrică, gaz şi apă

Iohannis a atacat amnistia fiscală la CCR, după modificările introduse de Parlament