„Sunt copii nematurizați, nu are rost să îi băgăm prea mult în seamă pentru că sunt răsfățați, nu se pricep.
Vorbesc una în ședința Consiliului Local, cerând, de exemplu, să facem podul provizoriu la Garibaldi, iar apoi vin și spun de ce se face podul provizoriu”, a acuzat Emil Boc, la emisiunea ZIUA LIVE.
- Context: Renovarea podului Garibaldi din municipiul Cluj-Napoca a ajuns motiv de ceartă între USR și PNL pe plan local. Podul, care este învechit, trebuie modernizat. Modernizarea însă durează și se lovește de lipsa de interes a firmelor din domeniu. Municipalitatea a ajuns însă în cele din urmă la o soluție: un pod temporar; motiv numai bun pentru USR să-l acuze pe Boc că dă 1.6 mil. € euro bani publici pe o soluție controversată. Atacul vine în contextul în care de mai mult timp USR contestă tot mai contondent demersurile administrației liberale de la Cluj, ultimul scandal între cele două tabere fiind cel cu sporurile pentru angajații Primăriei Cluj.
„Păi, omule bun, dar tu, cu gurița ta, în ședința Consiliului Local ai spus ce se întâmplă cu oamenii din Grigorescu.
Ne-am gândit la asta și am venit cu o soluție.
Prima dată am făcut licitație pentru execuția lucrărilor la podul Garibaldi sub trafic.
Nu a venit nimeni.
A trebuit să refacem licitația și să găsim o soluție. Astăzi, USR le spune celor din Grigorescu: ‘Dragi clujeni, doi ani de zile luați-vă drone și circulați prin Cluj-Napoca, pentru că noi vă închidem conectivitatea cu restul orașului’.
Eu sunt responsabil față de oraș și față de cetățenii care și-au pus încrederea în administrație.
Trebuie să găsesc soluții”, a declarat primarul Emil Boc.
Boc: „În licitație am impus construirea unui pod provizoriu în zona Cosbuc”
„Acest pod va rămâne și după finalizarea lucrărilor, pentru că va avea piloni care vor putea susține ulterior un nou pod.
Practic, este o investiție cu dublă eficiență: în primul rând, pe perioada lucrărilor la podul Garibaldi, asigură legătura și interconectivitatea între cartiere; în al doilea rând, ulterior, pe baza modificării actelor normative, va putea deveni un pod velo și pietonal sau chiar rutier, pe lângă cel existent.
Eu îi respect pe toți cei din Consiliul Local, dar când văd imaturitate nu pot să nu spun ceva.
Mă opresc când e vorba de cancan politic, dar când discutăm despre interesele și viața reală a oamenilor nu mai pot să stau pe margine”, a mai spus Boc la emisiune.
Boc: „Cei de la USR doresc să prăbușească podul Garibaldi, să nu mai fie nicio soluție”
„Pentru că, dacă nu începem construcția la acel pod, el se va prăbuși. Începerea unei noi documentații pentru un alt pod ar însemna ani de zile. Și ce ai făcut? Ai izolat două cartiere. Rațiunea noastră este clară: rezolvăm podul Garibaldi, facem podul provizoriu, iar acesta poate fi menținut și după, iar în viitor se pot construi și alte poduri. Dar până atunci trebuie rezolvată problema urgentă a podului Garibaldi, care astăzi este o legătură centrală și fundamentală cu cartierul Grigorescu”, a concluzionat Boc.
Boc a atacat USR în termeni duri.
„Un partid care nu a pus o cărămidă în orașul acesta, nu a construit nimic, doar a demolat.
Tot ce a prins, a distrus.
Cum au dat peste un proiect al Clujului, nu au știut decât să încerce să îl omoare. Asta este USR-ul, aceasta e realitatea de astăzi.
M-am întrebat: cât de nedemn de a fi numit clujean poți să fii ca să te pui împotriva proiectelor mari ale Clujului?
Aceste proiecte nu sunt nici ale unei persoane, nici ale unui partid, sunt ale clujenilor. Și noi, și ei, toți suntem trecători prin viață.
Important este ce rămâne după noi. Să rămână praful, cum vrea USR? Cam asta își doresc ei: să lase praful în urma lor politică.
Noi am încercat să lăsăm lucruri concrete: am lăsat Autostrada Transilvania, centura Vâlcele–Apahida, centura de est a Apahidei, iar acum și legătura de la Tureni. Vorbim despre lucruri care s-au făcut deja”, a spus Boc în emisunea ZIUA.