Emil Boc nu s-a abținut și i-a jignit în timpul ședinței.
„Noi din 2022 nu am actualizat tarifele la CTP. Dacă nu o facem, avem alternativa să îi trimitem în faliment.
Dacă facem politica USR, CTP intră în faliment sigur, astea cu gratuități totale și să vină din cer totul și să fie bine.
Asta sunteți voi, USR, la nivel național sunteți cu TVA în gură și susțineți majorarea, la nivel local dacă se poate totul gratis. Fiți realiști oameni buni, nu vă distrugeți preferința politică cu asemenea susțineri, că vă descalificați. Vorbiți aceeași limbă a responsabilității. Vreți să fiți un partid responsabil, fiți și la Cluj și la București responsabili.
Asta vă îndemn să faceți, nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București când e nevoie. Asta e realitatea, eu vă spun lucrurilor pe nume.”, a tunat primarul.
Primarul Emil Boc i-a cerut directorului general al Companiei de Transport Public Cluj-Napoca (CTP), să regândească strategia. Mai ales când vine vorba de bilete și abonamente, potrivit stiridecluj.ro.
Consilierii locali au dezbătut și aprobat noile tarife pe care CTP le va practica începând de la 1 august.
Au fost luate mai multe măsuri:
– Introducerea abonamentului anual cu călătorii nelimitate la prețul a 10 luni. În alte orașe acest sistem este deja implementat.
– Mărirea limitei în care se poate circula atunci când este trimis un SMS, de la 45 de minute sau 30 de minute la cel puțin o oră.
Prețurile aprobate în Consiliul Local
Un bilet cu o călătorie va costa 3,5 lei, iar un bilet cu două călătorii 7 lei.
Bilet de noapte (1 călătorie): de la 5,00 lei la 6,00 lei
Bilet urban 30 de minute (valabil între prima și ultima validare): de la 3,00 lei la 3,50 lei
Bilet urban 60 de minute: de la 6,00 lei la 7,00 lei
Abonament lunar, o linie: de la 90,00 lei la 108,00 lei
Abonament lunar, două linii: de la 122,00 lei la 147,00 lei
Abonament lunar, toate liniile (nominalizat): de la 177,00 lei la 213,00 lei
Abonament lunar, toate liniile (nenominalizat): de la 214,00 lei la 258,00 lei