VIDEO-FOTO Pompierii au intervenit în zeci de localități, în urma inundațiilor. Mobilizare maximă în Suceava și Neamț (DSU)

#image_title

Pompierii au intervenit în zeci de localități, unde ploile puternice au făcut ravagii, anunță DSU.

“Urmare a manifestării fenomenelor hidrometeorologice din zilele anterioare și până în cursul acestei dimineți (ora 07:00), s-au înregistrat efecte în 32 localități din 16 județe (AG, BC, BN, BV, BZ, CS, CV, GR, HR, HD, MH, MS, NT, SB, SV, VS) și municipiul București, unde s-a intervenit pentru evacuarea apei/îndepărtarea aluviunilor din 68 case, 95 curți, 3 anexe, 44 beciuri/subsoluri și de pe 8 străzi, pentru îndepărtarea unor elemente de construcție dislocate de la acoperișul unui imobil, precum și pentru degajarea a 11 de copaci prăbușiți, fiind avariate 6 autovehicule.

De asemenea, în județul Harghita s-a intervenit pentru stingerea a două incendii ce s-au manifestat la 5 anexe gospodărești, din localitățile Racu și Sândominic, care au fost lovite de trăsnet.

Totodată, circulația rutieră este blocată pe 3 drumuri județene (DJ 177A/SV, DJ 174/SV, DJ174E/SV), a fost temporar afectată pe 3 drumuri naționale (DN 17C/BN, DN 17B/NT și DN 17B/SV) și se desfășoară alternativ pe 1 drum național (DN18/SV) din cauza aluviunilor acumulate pe carosabil și a surpării carosabilului. Traficul feroviar a fost temporar blocat pe magistrala 300, între stațiile Timișul de Sus și Dârste din județul Brașov din cauza unui arbore căzut pe linia de contact.

Efecte semnificative au fost înregistrate:

– Județul Brașov

La nivelul județului Brașov, s-a acționat în municipiul Brașov, pentru salvarea unei persoane blocată cu autoturismul în apă, sub un pod. Persoana nu a necesitat îngrijiri medicale.

Ca urmare a efectelor hidrometeorologice produse în cursul nopții de 27 spre 28 iulie, forțele de intervenție au acționat:

✓ în județul Neamț, localitatea Farcașa, pentru evacuarea apei și îndepărtarea aluviunilor din 2 beciuri, 17 curți și de pe 1 drum național (DN 17B).

✓ în județul Suceava:

✓ localitatea Broșteni pentru evacuarea apei și îndepărtarea aluviunilor din 55 case și 55 curți;

✓ localitatea Vatra Dornei, pentru evacuarea apei și îndepărtarea aluviunilor din 6 curți și 5 beciuri.

De asemenea, cele 205 persoane, din localitatea Broșteni, care au fost salvate din locuințele afectate rămân în continuare evacuate (35 dintre acestea în spații puse la dispoziția autorităților locale și 170 la rude).

21 de mesaje de avertizare a populației au fost transmise prin sistemul RO-ALERT în contextul avertizărilor hidrometeorologice la nivelul a 14 județe (AG, BN, BC, BV, BZ, CS, CV, HR, HD, MS, PH, SB, SV și TL).

În prezent nu sunt semnalate persoane blocate sau urgențe medicale ce nu pot fi asigurate din cauza fenomenelor meteorologice. La momentul raportării sunt intervenții în desfășurare pentru înlăturarea efectelor hidrometeorologice la nivelul a județului Neamț. Intervențiile pentru înlăturarea efectelor hidrometeorologice vor continua și la nivelul județului Suceava în dimineața zilei de 30.07.2025″, anunță DSU.

“Mobilizare exemplară în Suceava și Neamț: sute de salvatori și voluntari, împreună pentru comunități.

În contextul fenomenelor meteorologice periculoase care au afectat județele Suceava și Neamț, la data de 31.07.2025, forțele de intervenție acționează într-un efort comun pentru a veni în sprijinul oamenilor afectați de inundații.

În județul Suceava sunt mobilizați 287 de pompieri și 65 de utilaje, alături de 311 voluntari și 378 de persoane din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor, Jandarmeriei, Poliției, Secției de Drumuri Naționale Suceava, Direcției Silvice Suceava, operatorilor economici, Serviciului Public Salvamont Suceava, Arhiepiscopiei și Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență.

În județul Neamț intervin 100 de pompieri și 19 utilaje, sprijiniți de 149 de persoane din cadrul Instituției Prefectului, Sistemului de Gospodărire a Apelor, Jandarmeriei, Poliției, Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, Ocolului Silvic, operatorilor economici și Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență.

Intervențiile vizează sprijinirea comunităților afectate, evacuarea apei, deblocarea căilor de acces și limitarea efectelor produse de fenomenele meteo severe.

Încă de la primele semne ale apariției acestor fenomene, a fost inițiată o mobilizare promptă, coordonată și susținută a tuturor structurilor implicate, pentru protejarea populației și a bunurilor materiale”, mai precizează DSU.

VIDEO Diana Buzoianu, vizită, după patru zile, la sinistrații din Suceava: Nu mi-am dorit să fac o activitate populistă

Sărbătoare mare la Catedrala Episcopală din Alexandria: va fi adusă Mâna Sfântului Haralambie de la Mănăstirea Mega Spileo din Grecia