Conform IGSU, în autocar se aflau 28 de persoane, 22 de copii si 6 adulți.
Un adult este murit, iar un copil este intubat și a fost preluat de elicopterul SMURD. Alți 6 copii, conștienți și cooperanți, necesită îngrijiri medicale. Aceștia prezintă fracturi și julituri.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă că cinci persoane au fost rănite după ce un autocar care s-a răsturnat, duminică, pe Autostrada A 2 Bucureşti – Constanţa, una dintre ele fiind posibil decedată.
Conform sursei citate, evenimentul s-a petrecut la kilometrul 51, în zona localităţii Nicolae Bălcescu din judeţul Călăraşi, un autocar cu pasageri care se deplasa pe sensul către Constanţa răsturnându-se în şanţ, în urma unei posibile explozii a unei anvelope.
“Din primele informaţii au rezultat 5 victime, dintre care un adult posibil decedat, fiind prins sub autocar, iar 4 minori sunt răniţi, urmând a fi transportaţi la spital. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie, mai multe echipaje de pompieri şi ambulanţe fiind prezente la faţa locului”, transmite Centrul Infotrafic.
Circulaţia rutieră a fost deviată la kilometrul 36, pe sensul de mers către Constanţa.
Potrivit ISU Călărași, spre locul evenimentului au fost alocate 7 autospeciale SMURD, o autospeciala pentru transport personal și victime multiple și 5 ambulanțe aparținând serviciului județean de ambulanță.
În sprijinul salvatorilor călărășeni au fost alocate o unitate de terapie intensivă mobilă, două ambulanțe SMURD și o autopeciala pentru transport personal și victime multiple de la ISUBIF.
Totodata, la locul intervenției vor fi trimise și două elicoptere SMURD. La momentul transmiterii știrii, misiunea este în curs de desfășurare.