„Îmi era simpatică înainte doamna Lasconi, zău. Se vede că-l are pe Petrov consilier, mai nou. Sună prea mult a stilul vechi, pe stil vechi”, a fost prima reacție a lui Geoană, la Antena 3 CNN.
„Nu știu cine e Tal Hanan, Horhe. Cine o sfătuiește îi dă informații false. Nu l-am cunoscut niciodată! Să arate pozele. Doamna Lasconi cred că a mușcat cu multă voluptate din această informație falsă.
Am avut întâlniri cu oameni care fac consultanță cu Bibi Netaniahu, cu diverși consultanți. Eu nu știu cine este cel invocat”, a concluzionat Geoană.
Acuzațiile aduse de Lasconi
Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat duminică despre Mircea Geoană că tocmai s-a întâlnit recent cu un individ pe care ea îl consideră periculos şi România ar trebui să îl considere periculos, pentru că conduce o divizie de hackeri care au manipulat alegerile în peste 30 de ţări din lume. Ea nu a vrut să spună despre cine este vorba.
Elena Lasconi a fost întrebată de Mircea Geoană într-o intervenţie video, la Antena 3, dacă ar participa la o reuniune BRICS.
”Poate că domnia sa s-ar duce, pentru că cunoaşte drumurile către Moscova, dar Elena Lasconi, nu”, i-a răspuns Lasconi contracanditutului. Ea a precizat că este interesant că Geoană i-a adresat o întrebare din zona Rusiei, în condiţiile discuţiilor privind vizitele în Rusia.