Grindeanu a criticat dur retorica alarmistă din spațiul public, sugerând că aceasta alimentează incertitudinea economică: „Noi vorbim tot timpul despre tăieri, noi vorbim despre tăieri, noi vorbim despre dezastru, noi vorbim doar despre aceste lucruri. Să știți că aceste lucruri creează panică, mai ales pe piețele financiare și duc la căderea consumului. Aceste lucruri duc la recesiune economică.”
Liderul social-democrat a continuat, susținând că declarațiile oficialilor români pot avea efecte dezastruoase dacă nu sunt echilibrate: „Când tu vii, oficial al statului român, și tot spui aceste lucruri, nu faci decât să contribui la o eventuală recesiune în care poate să intre România.”
Grindeanu a oferit și un exemplu concret din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), referitor la Legea guvernanței corporative: „Vă dau un exemplu care e foarte, foarte bun și care a fost o bornă în PNRR: s-a discutat foarte mult în ultimele săptămâni despre Legea 109, legea guvernanței corporative. Știți că, dacă redeschidem tot acel jalon, pierdem vreo 300 de milioane de euro? Știți că, dacă ne apucăm să modificăm lucrurile care au fost deja acceptate de Comisia Europeană, astăzi, când vorbim, România pierde 1,2 miliarde? 1,2 miliarde de euro. Vă dau defalcat sumele dacă vreți.”
În acest context, a anunțat o întâlnire importantă: „Aici e vorba de o anumită abordare. De aceea, mâine o să am și o discuție cu doamna comisar Roxana Mînzatu. Vine în România și o să am o întâlnire cu dânsa, tocmai pentru a clarifica.”
Criticile s-au îndreptat și către Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene: „Și aici, aș face o referire la Ministerul Fondurilor Europene. Se vorbește de noul buget. Sunt țări puternice în Uniunea Europeană care critică toată această – ați văzut – această posibilă reașezare a bugetului. M-aș fi așteptat, totuși, să văd în acest moment o analiză, pe care să o vadă toți românii, din partea Ministerului Investițiilor și Fondurilor Europene.”
Acesta a respins speculațiile privind suspendarea lucrărilor de infrastructură: „Vreau să știu pe următorii ani cum ne ducem cu sumele de bani, nu să vindem prostii românilor legat de suspendarea lucrărilor pe autostrăzi – că asta s-a făcut.”
Legat de creșterea TVA-ului și reacțiile internaționale, Grindeanu a subliniat rolul agențiilor de rating și al Consiliului ECOFIN: „Urmărea și creșterea TVA-ului. Și agențiile de rating. Tocmai legat de agențiile de rating, tocmai legat de ECOFIN, s-a făcut această asumare a răspunderii. Și aici a fost graba – în sensul bun al cuvântului – de a face Guvernul României această asumare a răspunderii în Parlament.”
Totodată, Grindeanu s-a arătat rezervat față de utilizarea repetată a angajării răspunderii guvernamentale: „Asta este un instrument excepțional. Este un instrument pe care îl utilizezi rar într-o democrație. De aceea sunt reticent la folosirea rapidă, încă o dată, a acestui instrument.”
La final, președintele interimar al PSD a precizat clar poziția partidului privind reformele și utilizarea angajării răspunderii: „Noi suntem de acord, ca să înlăturăm toate speculațiile pe care le-am văzut astăzi din partea unora – suntem de acord să mai utilizăm acest instrument într-un singur mod: dacă, în acel pachet, decupăm și facem asumare pe reducerea privilegiilor – eliminarea privilegiilor, pensii speciale, reducerea numărului de membri în consiliile de administrație, comasări de instituții. Pentru asta suntem de acord. PSD-ul va fi alături. Pentru toate celelalte, cred că e bine să avem o perioadă de dezbatere.”