VIDEO Grindeanu confirmă Congresul PSD în toamnă. Corlățean, posibil contracandidat: ‘Cred că este foarte bine că există concurență’

#image_title

„Politicile și noul drum al PSD trebuie decise cât se poate de clar și date printr-un vot”, a declarat Grindeanu, exprimându-și dorința ca dezbaterile interne să se desfășoare fără a afecta imaginea partidului în fața adversarilor politici. „Îmi doresc ca în această perioadă pre-electorală, pre-congres, discuțiile să nu ducă la slăbirea partidului”, a adăugat acesta.

Întrebat despre rolul lui Titus Corlățean în contextul competiției interne, Grindeanu a amintit că îl cunoaște de două decenii: „Titus este un camarad vechi. Îmi aduc aminte că, în urmă cu vreo 20 de ani, l-am susținut să fie secretarul general al Partidului Social Democrat. Și a fost. A făcut parte din mai multe guverne, Ponta și altele, și m-am bucurat pentru asta. Este un coleg pe care eu îl respect și cred că este foarte bine că există concurență în PSD.”

Grindeanu a subliniat că această competiție este benefică și că obiectivul principal este ca PSD să iasă mai puternic după congres, pentru a-și consolida poziția în perspectiva alegerilor viitoare.

Virgil Van Dijk, dezamăgit că momentul de reculegere pentru Diogo Jota nu a fost respectat înaintea Community Shield

România poate deveni pol industrial și logistic al Europei Centrale și de Est: Harta industrială se redesenează – Moldova, noul punct fierbinte (analiză)