”Problema pe care o avem noi este, pe lângă alegerea președintelui, este contextul economico-bugetar, pentru că ne-am împrumutat și am cheluit mai mult decât am produs.
Dacă va fi ales un președinte care va intra într-un conflict cu majoritatea din Parlament, avem o șansă foarte mare să fim retrogradați și mai jos. În situația în care avem o realitate a deficitului bugetar care nu ne ajută, dacă actualul Guvern sau alt Guvern nu va lucra zi de zi, atunci nu doar că nu vom putea lua banii din împrumuturi, dar nu vom mai lua nici granturile.
Dacă Guvernul, în loc să se ocupe de aceste lucruri, își va ocupa timpul în războaie cu președintele, atunci situația nu va fi bună.
Nu pot da o sentință. Din punctul meu de vedere alegerea lui Crin Antonescu va însemna garanția unei stabilități și se garanția că se va lucra pentru a duce țara la un alt nivel. Dacă va fi ales un alt candidat, atunci situația nu va fi deloc stabilă.
Cred că având în vedere că se profilează mai puțini candidați cu șanse, atunci va conta foarte mult mobilizarea partidelor, va conta foarte mult și prestația candidatului. Alegerile prezidențiale sunt ca niște alegeri pentru primari, pentru că va conta foarte mult prestația candidatului”, a spus Ilie Bolojan, la Antena 3 CNN.