VIDEO Ilie Bolojan taie în carne vie: Îl demite pe șeful EximBank și depune plângere la Parchetul General

#image_title

”Acest pachet va conține măsuri care vin să întărească capacitatea ANAF de a încasa taxele și impozitele. Noi am fost puși în situația de a crește taxele. Era bine să fi fost în situația în care să avem 6 luni la dispoziție să le putem încasa pe cele care nu le încasăm acum.

Avem companii care intră programat în insolvență și apoi ANAF, vorba aia românească ”prinde orbul, scoate-i ochii”.

Există o formă de optimizare fiscală împotriva cărora trebuie să luptăm. Trebuie să înțelegem că atunci când câștigi bine în România trebuie să plătești taxe la un nivel bun în România.

Va fi o reformă a ANAF în sensul în care, gândiți-vă că la ANAF indicatorul de performanță era stabilit în funcție de sumele pe care stabileai că le încasezi, nu în funcție de sumele încasate.

Colaborarea cu celelalte instituții, controale integrate, nu se fac analize de risc. Avem situații în care companii aflate la aceeași adresă acumulează datorii și nimeni nu i-a verificat.

Dacă instituțiile ar fi funcționat, nu am fi avut aceste cazuri scandaloase. Eu când am văzut că o bancă a statului plătește o chirie de 3 ori mai mare, pur și simplu pe mine m-a revoltat această situație. Dacă nu te revoltă când vezi lucrurile astea, înseamnă că nu ești omul potrivit pe acel post.

Am cerut Ministerului de Finanțe să declanșeze procedura de destituire din funcție a directorului de la bancă (EximBank n.r.).

Mâine sau poimâine va pleca sesizarea la Parchet, pentru că nu putem avea 2 expertize care arată că pentru aceeași clădire prețul pieței este de 60.000 de euro și un alt raport care arată că prețul pieței  este de 180.000 de euro.

author avatar
Redactie

Amanda Anisimova a sărbătorit victoria din sferturi de la Wimbledon alături de nepoţelul ei. Jackson va împlini, joi, 4 ani – VIDEO

Florin Cîțu a citit datele de la Comisia Europeană și anunță dezastrul pentru România: Ne vor trimite direct în ‘Junk’