În Bolivia a avut loc o situație similară, cunoscută sub de ”Revoluția Apei”, o mișcare pornită în orașul Cochabamba în anul 2000. Acestea proteste au avut loc ca reacție la privatizarea serviciilor de apă, care a dus la creșterea costurilor și la nemulțumirea publicului față de calitatea apei.
În urma protestelor, s-a revenit la situația inițială, iar apa s-a dovedit că era a poporului.
„Revoluția apei” din Bolivia se referă la seria de proteste masive care au avut loc în anul 2000 în orașul Cochabamba, împotriva privatizării serviciilor de apă. Aceste evenimente au marcat un moment definitoriu în lupta globală împotriva neoliberalismului și a privatizării resurselor esențiale.
În anii ’90, Bolivia, sub presiunea Băncii Mondiale și a FMI, a implementat reforme neoliberale, inclusiv privatizarea serviciilor publice.
În 1999, guvernul a acordat controlul complet asupra furnizării de apă din Cochabamba unui consorțiu privat, Aguas del Tunari, care includea compania americană Bechtel.
Contractul permitea companiei să controleze toate sursele de apă, inclusiv fântânile private și rezervele colectate de ploaie.
Prețurile la apă au crescut brusc, în unele cazuri ajungând la 20–25% din venitul lunar al unei familii.
Săracii, deja marginalizați, nu-și mai permiteau accesul la apă potabilă.
În ianuarie 2000, locuitorii din Cochabamba — țărani, muncitori, studenți, activiști — au organizat proteste masive.
Mișcarea a fost coordonată de Coordinadora de Defensa del Agua y de la Vida, o alianță populară condusă de activistul Óscar Olivera.
În aprilie, protestele au escaladat, guvernul a instituit stare de urgență, armata a fost trimisă, iar un adolescent a fost ucis de forțele de ordine.
După presiunea populară și haosul creat, guvernul bolivian a anulat contractul cu Aguas del Tunari în aprilie 2000.
Controlul asupra sistemului de apă a revenit în mâinile poporului.
„Revoluția apei” a devenit un simbol al rezistenței populare împotriva neoliberalismului și a comercializării bunurilor comune.
Este unul dintre cele mai clare exemple ale ideii că drepturile de bază, cum ar fi accesul la apă, nu ar trebui lăsate în mâinile corporațiilor private, și a fost un moment-cheie în dezbaterea globală despre drepturile omului, suveranitatea resurselor și limitele pieței libere când ea devine premisa unui nou tip de feudalism.
