Elana Costache explică de ce aceste modificări, impuse fără dialog real cu CSM, pot avea consecințe grave nu doar asupra magistraților, ci mai ales asupra cetățenilor care vor fi confruntați cu o justiție mai lentă, mai impredictibilă și mai vulnerabilă. Ea demontează miturile despre „casta privilegiată” a magistraților, explicând ce înseamnă, de fapt, statutul unui judecător într-o democrație europeană, care sunt sacrificiile reale ale acestei profesii și cum se calculează astăzi pensia unui magistrat.
Dincolo de criticile formulate cu argumente precise, președinta CSM exprimă disponibilitatea sistemului de a contribui la redresarea economică a țării, dar atrage atenția că fără stabilitate, predictibilitate și respect pentru independența justiției, orice reformă riscă să devină un simplu exercițiu populist, cu efecte distructive pe termen lung. Este un interviu de referință despre echilibrul puterilor în stat, despre pericolele instrumentalizării justiției în discursul electoral și despre necesitatea unei înțelegeri mature a rolului esențial pe care îl joacă sistemul judiciar într-o societate democratică.
- Din același interviu: ‘Fără grefieri, justiția pune lacătul pe ușă’ – Avertismentul dur al președintei CSM despre criza invizibilă din instanțe
- Din același interviu: Ce urmărește Cotroceniul? Președinta CSM, despre magistrații blocați în sistem: ‘Trăim într-o tragicomedie’
Redăm mai jos, în format text și video, interviul cu judecătoarea Elena Costache:
Florin Pușcaș: – Doamnă președintă, mulțumim pentru acest interviu. De mult ne doream. Ce v-a făcut să acceptați, în acest moment delicat pentru toată lumea, să acordați acest interviu?
Elena Costache: – Și noi vă mulțumim pentru ocazia pe care ne-o oferiți. Momentul nu știu dacă este întâmplător sau nu. Mai mulți factori au contribuit la acest răspuns pozitiv al nostru la solicitarea dumneavoastră. Noi astăzi avem niște activități care se desfășoară în Consiliu legate de aniversarea Zilei Justiției, care este pe data de 6 iulie, după cum se cunoaște, însă nu știu dacă putem să mai vorbim, în stadiul actual în care se află justiția din România, de o sărbătorire propriu-zisă sau de alte aspecte cu care ne confruntăm.
Florin Pușcaș: – Ce anume vă face să aveți tonul acesta atât de pesimist?
Elena Costache: – Nu sunt pesimistă. Dimpotrivă, mă consider o persoană realistă, optimistă. Ceea ce mă face să am acest ton este situația cu care ne confruntăm, zbaterile noastre de cel puțin o săptămână și jumătate, ca să nu zic două săptămâni. Ceea ce se întâmplă cu noi, ceea ce se dorește să se întâmple, măsurile care urmează să se ia, care sunt pe ordinea de zi a decidenților și mă refer la zona politică a Guvernului. Da, despre aceste chestiuni este vorba.
„Domnul prim-ministru ne-a expus viziunea dânsului”
Florin Pușcaș: – Au apărut tot felul de informații despre dialogul dvs. cu celelalte două puteri în stat, inclusiv o întâlnire cu domnul prim-ministru, ați publicat mai multe scrisori deschise. Ne puteți spune despre ce a fost vorba în aceste întâlniri, dacă s-a ajuns la vreo concluzie, s-a stabilit o direcție?
Elena Costache: – Da, sigur, săptămâna trecută – și mulțumesc pentru că mi-ați pus această întrebare, pentru că mi se pare foarte important să clarificăm niște lucruri care, din păcate, dacă nu sunt clarificate, se propagă în spațiul public într-un mod distorsionat și vădit negativ în ceea ce ne privește pe noi. Cum spuneam, săptămâna trecută, în urma apariției în spațiul public a măsurilor din programul de guvernare pe zona justiției, am trimis niște scrisori deschise. De fapt, au fost mai exact niște invitații la dialog factorilor decidenți și aici mă refer la domnul prim-ministru, la ministrul Justiției și la președinții celor două Camere, adică celelalte două puteri ale statului, executivă și legislativă. În urma primirii acestor scrisori, bănuiesc că asta a fost consecința, acum o săptămână, am fost contactați eu, conducerea Consiliului și reprezentanta Consiliului, în calitatea pe care o am de președinte, de către domnul ministru al Justiției, cu o invitație de a merge împreună cu un alt coleg la un dialog, la o întâlnire informală cu domnul prim-ministru. A durat aproximativ o oră și jumătate, prilej cu care ne-am expus îngrijorările cu privire la măsurile din programul de guvernare în ceea ce ne privește. Și cu aceeași ocazie, domnul prim-ministru ne-a expus viziunea dânsului în legătură cu ce consideră că se impune să se facă în sistemul de justiție pentru atingerea scopului din programul de guvernare.
Florin Pușcaș: – Pentru cei care nu au urmărit sau nu sunt neapărat la curent cu situația, ne puteți spune, pe scurt, ce anume vă îngrijorează în privința programului de guvernare și care a fost reacția domnului prim-ministru la aceste îngrijorări? Dacă s-a angajat să rezolve ceva, în ceea ce ține de competențele sale.
Elena Costache: – După întâlnirea respectivă, bineînțeles că a fost de datoria mea și a colegului cu care am mers – și mă refer la domnul judecător Claudiu Drăgușin, ca să se știe și acest lucru, să nu se speculeze în niciun fel – să aduc la cunoștința tuturor membrilor CSM, a colegilor și la nivelul întregii țări a sistemului de justiție, a colegilor din țară. Vorbesc aici și de judecători, și de procurori, pentru că toți suntem magistrați. Am adus la cunoștința dânșilor, cum spuneam, rezultatele acestei întâlniri sau mai degrabă discuțiile care au avut loc cu acel prilej. Ce ne-a îngrijorat pe noi? Ca să revin la întrebarea dumneavoastră, și am spus-o și atunci și o s-o tot repet de câte ori voi avea ocazia: Am încercat să îi determinăm pe cei care urmează să ia aceste măsuri să conștientizeze efectele lor, dacă vor fi luate într-o manieră abruptă, într-o manieră în care noi nu suntem consultați la modul concret, la modul real. Da, consecințe nu numai asupra sistemului de justiție – pentru că justiția este un serviciu public în slujba cetățeanului -, consecințe asupra cetățeanului, asupra cetățeanului care, ce să vezi, este cel care, potrivit discuțiilor și potrivit a ceea ce se propagă peste tot, trebuie să simtă efectele pozitive, vezi Doamne, ale măsurilor dispuse în programul de guvernare, respectiv pe zona economică. Da, auzim peste tot, ni se spune peste tot că aceste măsuri sunt necesare și obligatoriu a fi luate din cauza situației economice în care este țara. Situația economică pe care o resimțim cu toții, că și noi trăim în această țară și noi suntem conștienți de ce se întâmplă la ora actuală. Bun, și aici la ce mă refer în concret? Am încercat să explicăm în felul următor creșterea vârstei de pensionare. Din nou se reia această discuție, care a fost, credeam noi, speram că a fost încheiată în 2023, deci în urmă cu un an și jumătate. Da, în decembrie 2023, când a fost adoptată Legea 282/2023, când prin acea lege, o repet că poate nu toată lumea știe, s-a procedat la o creștere etapizată, conform cerințelor tuturor documentelor internaționale, conform cerințelor acreditate împreună cu Comisia Europeană. Da, la 60 de ani, creștere etapizată. Bun, acum înțeleg că se readuce în discuție mărirea acestei vârste de la 60 la 65 de ani, conform programului de guvernare. Noi așa am înțeles. Cel puțin așa au decurs discuțiile cu domnul prim-ministru de săptămâna trecută, că se dorește o trecere bruscă la 65 de ani și am încercat să explicăm care sunt consecințele și, repet, nu atât asupra sistemului de justiție sau nu numai asupra sistemului de justiție, că sistemul ăsta de justiție, vedeți dumneavoastră, nu suntem o castă închisă, noi nu funcționăm așa, în afara societății. Noi suntem aici să ne facem o datorie publică.
„Suntem cel mai ușor de vândut”
Florin Pușcaș: – Cineva din exterior s-ar putea întreba, cumva legitim, de ce nu e bine ce s-a propus, care ar fi efectele asupra sistemului de justiție și, subsecvent, asupra cetățeanului de rând?
Elena Costache: – Corect. Efectele? O epurare, dacă vreți, a sistemului de justiție, pentru că noi suntem la ora actuală în funcție, nu pe schemă – că poate o să ajungem în discuția de astăzi cu dumneavoastră și la problema resurselor umane, să înțeleagă toți oamenii care este diferența între numărul de locuri din schemă și numărul de locuri ocupate din acea schemă – deci noi suntem la ora actuală judecători în România 4401 (665 de posturi vacante din schema de 5068 la nivel național, n.r.). O creștere bruscă a vârstei de pensionare direct la 65 de ani peste noapte, cum m-am exprimat eu, înseamnă o depopulare, o epurare a sistemului de justiție, pentru că din acest număr, la ora actuală, există aproximativ șase sute și ceva de magistrați, vorbesc și judecători și procurori, care îndeplinesc condițiile de pensionare, care pot pleca din sistem și vorbim de judecători și procurori de la instanțe și parchete de pe lângă acele instanțe de nivel superior. Vorbim de Înalta Curte, care din 109 judecători care activează acum la instanța supremă, 83 îndeplinesc condițiile de pensionare. Ce facem? Cum i-am spus și domnului prim-ministru, rămânem la Curtea Supremă, la instanța supremă în această țară, cu 20 de judecători să judece. La nivelul curților de apel sunt aproximativ opt sute și ceva de judecători. Vorbesc acum de judecători. Da, din aceștia, la nivelul curților de apel, 200 și ceva pot pleca oricând. Vorbesc de instanțe de ultim grad de jurisdicție. Ce înseamnă asta? Cine le va lua locul? Cum le va lua locul? Pentru că, presupunând că putem să organizăm în continuare concursuri de recrutare, de aducere în sistem a persoanelor cu o vechime minimă de 5 ani în alte profesii juridice – ceea ce, să fim înțeleși, nu putem, pentru că ordonanța trenuleț ne-a blocat organizarea acestor concursuri – oamenii aceia, presupunând că am putea să îi aducem în sistem în această modalitate de recrutare, vor ajunge la judecătorii, nu vor fi duși direct la instanțele superioare. Ca să ajungă un judecător de la judecătorie – că poate nici asta nu se știe – la instanțe de grad superior, cum sunt Curțile de Apel și Înalta Curte, trebuie să treacă ani de zile. Unui judecător de judecătorie îi trebuiesc 7 ani vechime la acel nivel ca să se poată duce la examenul de promovare pentru tribunal. Unui judecător de tribunal îi trebuiesc 9 ani de zile, dintre care un an obligatoriu să funcționeze la un tribunal, ca să dea un examen de promovare pentru Curtea de Apel. Și ca să termin ideea, unui judecător de Curtea de Apel, ca să meargă la promovare la Înalta Curte, îi trebuiesc 18 ani vechime în profesie și minim 5 ani vechime să funcționeze la o curte de apel. În condițiile în care volumul de activitate în ultimii cinci ani de zile este într-o continuă creștere, iar problema resurselor umane, care este target în PNRR și care este target stabilit de Comisia Europeană. Se readuce tot timpul în discuție și această problemă a resurselor umane este în permanent clătinată. Practic, ce se întâmplă periodic, în vremurile de campanie electorală, ca să zic așa: chestiunile acestea ale justiției sau justiția este monedă electorală. Mai pe scurt, suntem cel mai ușor de vândut, metaforic vorbind, și nu numai metaforic și teoretic și practic, pentru că asta dă cel mai bine la public. Asta a făcut ca gradul de încredere al cetățenilor în sistemul de justiție să fie în cădere liberă.
Florin Pușcaș: – Explicați puțin oamenilor de rând ceea ce ar însemna această depopulare masivă a instanțelor de ultim grad, cum ar afecta mersul societății în ansamblu. Pentru că, până la urmă, oamenii nu se pricep. Poate zic „OK, și rămân ăia să lucreze mai mult, treaba lor.”
Elena Costache: – Ce să însemne? Înseamnă o lungire a duratei de soluționare a dosarelor, pentru că nu trebuie să fim specialiști nici în drept, nici în matematică, ca să zic așa, să facem niște calcule. Dar este foarte simplu: dacă se pleacă masiv de la nivelul acestor instanțe și, exact cum am explicat mai devreme, nu pot fi aduși de pe o zi pe alta, nu pot fi înlocuiți acei judecători și acei procurori. Presiunea dosarelor și volumul de activitate despre care spuneam că în ultimii ani este într-o creștere exponențială și poate revenim la chestiunea aceasta. Normal că rămâne să fie împărțit și să fie gestionat de oameni mai puțini. Și atunci acei oameni mai puțini, evident, ca să dea un act de justiție de calitate – pentru că vrem calitate, nu? – cum pot ei să gestioneze într-un termen scurt un volum și mai mare de activitate decât cel pe care îl aveau, în condițiile unor scheme care niciodată nu pot fi umplute?
Florin Pușcaș: – Deci vorbim până la urmă de termene de prescripție depășite în valuri în penal, despre procese ajunse la final în civil, după ani de zile când nu mai e niciun interes. Presupun că asta ar fi riscul aici.
Elena Costache: – Exact. Aici intervin mai mulți factori. Nu neapărat problema prescripției sau mai știu eu ce. În mod inevitabil suntem oameni, nu suntem roboți și noi, magistrații. Cum poți să gestionezi într-un timp mai scurt, așa cum dorește toată lumea și cum, practic, ne dorim și noi, un număr și mai mare de dosare. Deci tu, în loc să primești ajutoare, în loc să primești colegi noi, schemele să fie pline, noi le golim și nu avem soluții imediate să le umplem sau măcar să le aducem la nivelul la care sunt, pentru că nu există soluții legale. Asta încerc să spun. Evident, ați pomenit de prescripția în materie penală, lăsând la o parte prescripția în materie penală. Păi, judecătorul din penal de la instanța de ultim grad de jurisdicție, o spune Codul de procedură penală și o spune toată practica Curții Europene a Drepturilor Omului, dacă pleacă un coleg dintr-un dosar penal, un coleg care a început să facă cercetarea judecătorească și pleacă la pensie sau în altă modalitate și vine un alt coleg și preia acele dosare, aceste dispoziții de care vorbeam eu și această practică constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, îl obligă pe cel care vine să ia procesul de la capăt. Vă întreb, în aceste condiții, are vreo vină colegul respectiv că procesul va dura încă o dată cât a durat până atunci? El nu face decât să respecte dispozițiile procedurale și hotărârile practica CEDO în materie penală. În alte materii, la fel stă situația. Cei care vin și preiau dosarele unui judecător care pleacă din sistem nu trebuie să vadă despre ce este vorba în respectivul dosar, nu trebuie să-l studieze? Nu trebuie să se pună la curent cu ce a făcut colegul dinaintea lui? Nu așa se prelungesc procedurile? Ca să nu mai vorbim și de alți factori obiectivi și să ne limităm strict la subiectul în discuție. Despre asta este vorba.
„Nu suntem rupți de realitate”
Florin Pușcaș: – Domnul prim-ministru a avut deschidere măcar față de aceste probleme semnalate de dumneavoastră. Sau care ar fi concluzia întâlnirii de o oră și jumătate pe care spuneți că ați avut-o?
Elena Costache: – Dar nu știu dacă pot să afirm acum o concluzie certă. Dânsul era ghidat în ideile pe care ni le-a expus de ceea ce consideră dumnealui că trebuie să facă pentru redresarea economică a țării. Noi înțelegem, așa cum am menționat și mai devreme, această necesitate, că nu suntem rupți de realitate, dar i-am spus și dânsului și o spun și acum, cu acest prilej: mi-e teamă că, pornind de la necesitatea luării unor măsuri draconice sau drastice de reducere a deficitului bugetar, să satisfacem de fapt dorința publicului larg de a vedea justiția vătămată în drepturile ei. Îmi asum ceea ce spun, pentru că eu nu pot să înțeleg cum s-a ajuns la atâta ură împotriva noastră, ură care împiedică rațiunea să triumfe. Pentru că dacă oamenii ar fi raționali, ar înțelege că o mână de oameni – pentru că suntem o mână de oameni raportat la populația acestei țări – cum un segment social, un serviciu public în slujba acestei țări ar tulbura în vreun fel sau ar a contribuit într-o măsură atât de decisivă la creșterea deficitului bugetar, în condițiile în care, după părerea noastră, și am spus-o și public și am spus-o și domnului prim-ministru, orice măsură s-ar lua, nu ar duce a doua zi la o îmbunătățire înfloritoare, bruscă a situației economice a țării. Eu cred că dacă gândim realist, dacă suntem ancorați în realitate, dacă înțelegem că această chestiune atât de vehiculată și adusă tot timpul în prim-plan, repet, în anumite momente, dar în ultima perioadă de timp din ce în ce mai frecvent – aproape că se duce și frecvența, aproape că noi în permanență stăm să vedem ce ni se mai pregătește – a condițiilor în care noi ne pensionarii, a cuantumului pensiilor și salariilor, fără să se vadă și reversul medaliei pe care sper că îmi veți da prilejul să le expun acum, nu face decât să scadă încrederea populației, nu face decât să creeze destabilizare, să creeze neliniște.
Florin Pușcaș: – Dumneavoastră, Consiliul, în calitate de garant al independenței justiției, având în vedere că toate aceste venituri și statut profesional țin de independența justiției, ce puteți face pentru a schimba această percepție publică potrivit căreia magistrații sunt o castă cu privilegii nejustificate?
Elena Costache: – Da, să spunem adevărul, să ieșim mai des poate decât am făcut-o până acum și să explicăm, atunci când ni se dă ocazia, să ne creăm noi astfel de ocazii și să spunem exact cum stă treaba. Așa cum am acum ocazia să o spun în fața dumneavoastră, noi nu suntem o castă închisă, noi nu suntem plini de privilegii. Sau, mă rog, dacă cineva consideră că avem tot felul de privilegii, trebuie să vedem exact ce spuneam și reversul medaliei. În ce constă ceea ce vreau să spun? În faptul că avem cel mai drastic regim de incompatibilități și interdicții dintre toate sistemele de justiție din celelalte țări membre UE. Ni se spune tot timpul și se fac de fapt astfel de comparații cu situația sistemelor de justiție din alte state membre UE. Bun, păi dacă vrem să luăm de la alții ceea ce considerăm că este bine la alții, deși, după părerea mea, nu se poate, pentru că societățile sunt diferite, nivelurile de trai sunt diferite. Mergând cu aceste comparații mai departe, haideți să le luăm cu totul. Tot calupul, nu ne uităm numai la așa zisele privilegii. Ne uităm și la incompatibilități și la interdicții, la obligația de rezervă pe care o avem. Apropo de întrebarea dumneavoastră că nu am ieșit să spunem lucrurilor pe nume de fiecare dată sau să spunem și despre lucrurile bune pe care le facem – sunt o grămadă, credeți-mă – și despre oamenii care își fac treaba. Nu suntem pădure fără uscăciuni. Nu suntem perfecți. Suntem supuși perfecțiunii continue, ca orice alt segment social.
Nu negăm realitățile și problemele cu care ne confruntăm, dar există un mare dar: volumul nostru de activitate. Și am spus-o și în fața Comisiei Europene, cu care țin să subliniez că noi avem un dialog permanent, pentru că și aici am constatat că există niște probleme pe dialogul cu Comisia Europeană și vreau neapărat să subliniez chestiunea aceasta. Volumul de activitate cu care noi ne confruntăm, condițiile noastre de muncă, sistemul de incompatibilități și de interdicții, toate acestea. Răspunderea pe care o avem justifică, după părerea mea, toate celelalte chestiuni. Dacă existau ceva exagerări – deși, din punctul meu de vedere, din moment ce din 2004 până în 2018, când a avut loc prima reformă și prima schimbare majoră a legilor justiției sau până în 2022, când iar a fost o modificare, sau până în 2023, când a intervenit Legea 282, nu au reprezentat o problemă, dar brusc, în ultimii ani de zile reprezintă o problemă. Da, și aici mă refer la cuantumul pensiei, la vârstă și așa mai departe. Dar eu zic că au fost reglate exact cum am explicat prin Legea 282 din 2023. Deci nu știu de ce nu ne luăm cu totul, nu facem aceste comparații în totalitate pe volum, că am menționat de volum, suntem primii din Europa. Treaba asta de ce nu o spune nimeni? De ce nu o vede nimeni pe cauze nou intrate? Și am date statistice. Deci eu vorbesc, sunt judecător, vorbesc pe probe.
Florin Pușcaș: – Ne puteți da niște date? Presupun că le aveți cumva la îndemână.
Elena Costache: – În 2024, dosare nou intrate la nivel de judecătorie, pentru că de acolo se începe treaba la noi la nivel de judecătorie și care evident că urcă în căile de atac și afectează pe toată scara ierarhică toate gradele de jurisdicție: două milioane și jumătate de cauze. Să îmi spună mie cineva în care alt stat membru UE numărul de nou intrate la nivelul anului 2024 este acesta. Un exemplu, dacă îmi permiteți, că nu țin minte toate cifrele. Ce înseamnă asta? Încărcătura pe schemă. Schemele acestea nu au mai fost actualizate, nu mai sunt în trend, ca să zic așa, cu realitățile sociale de zeci de ani. Deci schemele noastre sunt undeva rămase în epoca de piatră, dacă pot să spun așa. Încărcătura pe schema, la volumul pe care l-am spus. Dar ce înseamnă în concret? La Judecătoria Urziceni: 2209 dosare [pe fiecare judecător din] schemă, nu pe judecători [în funcție], pentru că numărul de judecători este mai mic decât schema, deci înseamnă mai mult. Judecătoria Segarcea, că poate oamenii nu știu că există și Judecătoria Segarcea și multe alte judecătorii: 2011 cauze pe an. Bolintin Vale: 1955. Și continuă: Beclean, Cornetu, Buftea, Rupea, Luduș, Oltenița, Sânnicolau Mare. Ca să nu se supere cineva că nu i-am citat pe cei care să mai și zâmbim un.
Vârsta de pensionare a fost deja crescută
Florin Pușcaș: – Deci acest număr de dosare pe un judecător.
Elena Costache: – Pe schemă, adică schema fiind mai mare, că dată și pe gradul de ocupare al schemelor, fiind mai mare decât numărul de judecători. Sunt foarte puține instanțe în această țară care au schemele ocupate integral. Foarte puține. De ce? Din cauza a ceea ce am spus mai devreme, din cauza fluctuațiilor de personal. Cum să ajungi tu să ai scheme ocupate sută la sută, în condițiile în care tu, periodic, la câțiva ani de zile, în perioadele în care vrei să-ți crești cota în sondajele de opinie și ce să vezi, nici măcar asta nu reușești – că doar avem exemplul dintre cele două tururi și cu proiectul de lege care este acum în Parlament, dar și pe care tocmai CSM-ul a dat avizul acum o săptămână, dar nici măcar asta nu i-a ajutat pe domnii politicieni ai acestei țări. Cum să ai scheme pline când periodic tu destabilizezi sistemul, stresezi oamenii, nu-i lași să-și vadă de treabă și îi faci să plece din sistem, readucând în discuție chestiuni privind statutul și privind stabilitatea, predictibilitatea și așa mai departe? Abia se obișnuiseră oamenii cu Legea 282/2023, că trecem acum la altă lege, nu mai e bine la 60 de ani, etapizat, trebuie brusc sau cine știe în ce formă de etapizare, că circulă tot felul de variante pe toate grupurile, cu eșalonare. Pe legea din din 2023 se adaugă 4 luni la an, așa este eșalonarea făcută. Pe variantele astea care circulă acum, pe o perioadă de 5 ani de la intrarea în vigoare a noii legi, vezi Doamne, da, 6 luni sau 9 luni, după care an pe an. Păi aia an pe an nu mai este etapizare, pentru că pentru cine nu îndeplinește la momentul respectiv condițiile de a pleca la pensie, nu le va mai îndeplini niciodată până la 65 de ani.
Florin Pușcaș: – Avem celebrul tabel din proiectul care a circulat în campanie, unde se vorbește despre creștere etapizată și în realitate, așa cum spuneți, cine nu îndeplinește la momentul aplicării tabelului, nu mai îndeplinește an de an până la 65 de ani.
Elena Costache: – Da, așa este.
Florin Pușcaș: – Ați avut discuții în această privință? Înțeleg că proiectul merge mai departe în Parlament. Ce se întâmplă? Dacă dvs. nu puteți influența, într-adevăr, puterea legislativă, măcar să fie conștienți de ce se întâmplă în sistem. Care este reacția? Înțeleg că există la momentul acesta foarte multe semnale de pensionări, de un val de pensionări. Toți cei care au vocație de pensionare ar urma să depună cereri. Este adevărat acest lucru? Ce se întâmplă de fapt?
Elena Costache: – Vă mulțumesc pentru întrebare, pentru că, din nou, îmi dați prilejul să clarific o altă chestiune care se vehiculează și care a fost și aceasta distorsionată. Pentru că, din păcate, raportat la tot ceea ce am spus, noi suntem victimă, nu-mi place cuvântul ăsta, dar mă văd nevoită să-l folosesc. Și nici nu ne plângem de milă, dar ăsta e cuvântul pe care îl pot folosi acum. Suntem victima dezinformării. Noi efectiv. Și asta apropo și de ce avem de gând ca să creștem gradul de încredere al cetățenilor în sistemul de justiție și ce avem de gând să explicăm. Se pare că trebuie să ieșim tot timpul și să spunem lucruri. Revenind la întrebarea dumneavoastră, bineînțeles că Consiliul are anumite obligații. Suntem un organ administrativ, un organ colegial. Evident că în urma tuturor acestor turbulențe, cum le numesc eu, am solicitat, eu, ca președinte, colegilor noștri niște date, niște elemente concrete. Noi avem niște date statistice la nivelul Consiliului, pe toate aspectele pe care le discutăm noi acum, inclusiv cu numărul persoanelor pensionabile, dar nu poți să știi. Oamenii apreciază diferit modificările acestea legislative care se preconizează. Unii poate doresc să rămână, alții doresc să plece. Unii își asumă orice consecințe. Nu putem să știm. Și atunci, ca să avem și noi o viziune de ansamblu, o imagine concretă a realităților de la firul ierbii, evident că am solicitat, la nivelul tuturor instanțelor din țară, să ni se notifice aceste intenții de pensionare, notificare care este prevăzută de lege și care nu este sinonimă cu cererea propriu-zisă de pensionare, dar care este o procedură prealabilă formulării efective a cererii de pensionare.
Florin Pușcaș: – Tocmai pentru că există multe consecințe…
Elena Costache: – Pentru că există consecințe de toate tipurile – și aici sper să am ocazia să mai spun o chestiune, consecințe asupra activității respectivelor instanțe, pentru că trebuie și noi să știm și să luăm din timp măsurile care se impun. Cu acest prilej și în acest context am primit respectivele notificări. Și vorbesc de colegi care au deciziile de pensionare obținute sau care sunt în cursul procedurii de obținere a acestor decizii de pensionare. Și bineînțeles că cifrele sunt cele pe care le-am spus eu: până la sfârșitul anului, pensionabili 600 și ceva din tot sistemul de justiție, în principal, că este firesc să fie așa, de la ultimele două grade de jurisdicție de care am menționat, unde hotărârile rămân definitive. Asta este una din consecințele implementării directe, fără dialog real cu noi, fără să fim ascultați, că dialogul poate să existe, dar poate să fie unul de formă. Sau poate să fie „Da, am înțeles, dar noi facem cum știm noi”, fără o conștientizare sau până la urmă, o verificare dacă nu ne credeți. Verificați, oameni buni, ceea ce spunem noi.
„Întrebați-ne, că poate avem idei”
Florin Pușcaș: – Deci toată abordarea asta oarecum populistă din partea factorului politic poate avea poate consecințe și în alt domeniu. Am mai văzut acum 15 ani, de exemplu, niște măsuri luate așa, peste noapte și fără prea mare consultare, care până la urmă s-au întors tot împotriva bugetului statului. Toată lumea a contestat reducerile în instanță și tot instanțele au fost înjurate pentru că au dat dreptate oamenilor. Curtea Constituțională este înjurată pentru că repetă în mod constant că pensiile și salariile sunt o componentă importantă a independenței justiției. Se poate ajunge, probabil, din nou, la o situație de genul ăsta, în care de ochii lumii se iau niște măsuri și până la urmă…
Elena Costache: – Nu știu la ce se va ajunge. Dar dacă e să dau firul filmul înapoi, de unde a început din nou toată această nebunie? Pentru cine nu știe, după adoptarea Legii 282, această lege a intrat în vigoare la 1 ianuarie anul acesta, deși s-a publicat în Monitorul Oficial în decembrie 2023, s-a dat o decizie de către Curtea Constituțională. Este vorba de Decizia 724 din ianuarie 2024 privind chestiunea impozitării pensiilor de serviciu. Da, eu le numesc pensii de serviciu, pentru că așa spune legea, nu sunt pensii speciale. Chiar cuvântul ăsta nu își are locul în dialogul nostru. Urmarea acestei decizii a Curții Constituționale, Comisia Europeană, pentru că se tot spune și aici vreau eu să aduc un pic discuția pe zona aceasta a cerințelor, a condițiilor impuse de Comisia Europeană. Comisia Europeană a trimis o scrisoare conducerii țării, guvernanților de la acel moment, prin care a cerut niște lămuriri cu privire la consecințele Deciziei 724/2024. Cu acest prilej a început din nou nebunia cu pensiile noastre. Nu neapărat pe cuantum, pe impozitare și pe alte chestiuni, că aici a fost problema, s-a extrapolat, s-a ajuns de la situația punctuală, tranșată de Curtea Constituțională, asupra căreia a cerut lămuriri pe efecte Comisia Europeană, s-a ajuns din nou să se aducă în discuție, pentru că eram în perioada dintre cele două tururi, tot ansamblul de condiții de pensionare. Chestiuni care țin de statutul nostru, pentru că, ne place sau nu ne place, toată această poveste a pensiilor, a condițiilor de pensionare reprezintă o chestiune a statutului nostru. Până la urmă, noi ce vrem? Să avem o justiție independentă, o justiție puternică, o justiție în care judecătorul să judece și procurorul să lucreze dosare, dar obiectiv, în mod obiectiv, fără a se gândi la ce-i rezervă ziua de mâine pe toate aspectele vieții zilei de mâine? Pentru că, repet, și noi suntem oameni. Vrem o minte limpede, un om pregătit, o minte obiectivă, un om care să facă dreptate și să soluționeze dosare ca procuror în condiții de normalitate și în condiții de claritate? Și se amestecă toate aceste lucruri. Eu asta am spus, pornind de la niște realități economice. Trăim într-un moment în care țara se află într-un impas financiar. Trebuiesc luate niște măsuri. Întrebați-ne, că poate avem idei, ascultați-ne, că poate nu greșim. Gândiți-vă la consecințe și conștientizați ce vreți să faceți fără noi. Despre asta este vorba. Consecințele – că se spune că ieșim și că ne plângem de milă sau că suntem victime, sau că mai știu eu ce – nu sunt asupra noastră, în principal, că noi am mai trecut prin momente de-astea și n-am murit, că nu e nimeni de neînlocuit. Ce să vezi? Am dus-o cum am dus-o. Nu mai contează, nu mai revenim la vremurile alea. Sper să nu mai revenim niciodată. Cetățeanul este cel care și-a pierdut încrederea în noi, cetățeanul care crede tot ceea ce i se spune de către politic în anumite momente electorale, de către o parte a presei. Să nu vă supărați pe mine. Nu dăm nume, nu arătăm cu degetul, dar asta este realitatea. Ce să creadă omul de rând care nu știe care este realitatea, care nu înțelege cu ce ne confruntăm noi în sistem? Crede ce i se spune, pentru că este cel mai ușor să iei de bună o știre de senzație, pentru că este cel mai ușor să vinzi astfel de subiecte și uite așa să câștigi electorat. Pentru că, din păcate, nimeni nu înțelege sau aproape nimeni. Mi s-a vorbit în discuția respectivă (cu prim-ministrul Bolojan, n.r.) că este o chestiune foarte importantă despre egalizare, despre înlăturarea discrepanțelor, a inechităților. Perfect de acord, dar vorbim de chestiuni dintr-astea între categorii sociale aflate în aceeași situație juridică, aflate pe picior de egalitate sub toate aspectele. Da, nu numai ca obligații, pentru că legile noastre, statutul nostru, ne conferă atât obligații, cât și drepturi. Păi noi comparăm mere cu pere. Poți să pui semnul egal între oameni aflați în situații sociale diferite?
Florin Pușcaș: – Presupun că e vorba de pregătirea profesională necesară pentru a ajunge acolo, volumul de muncă, statutul…
Elena Costache: – Exact. Răspundere. Incompatibilități. Interdicții. Știe cineva cât îi dau unui judecător sau unui procuror să ajungă să își desfășoare activitatea în sistemul de justiție? Ce presupune accesul în magistratură? Știe cineva după accesul în magistratură, ca să urci în carieră, să atingi toate gradele, toate treptele profesionale, ce presupune asta? Nu cred că știe nimeni, doar noi știm. Și din nou, nu fac aceste referiri pentru a ne victimiza. Departe de mine această idee. Nici nu-mi place ca justiția să aibă această imagine de victimă. Nu, nu suntem victime. Da, dar trebuie să atragem atenția. Și asta încercăm să facem. Și dumneavoastră ne-ați oferit un bun prilej asupra realităților cu care ne confruntăm.
Florin Pușcaș: – Cumva s-a propagat această idee că se blochează PNRR din cauza pensiilor magistraților. Cum ar trebui să reacționați la chestiunea asta? Omul de rând știe ce citește și dacă mai e animat și de niște sentimente de ranchiună sau revanșă, pentru că poate n-a reușit în viață la fel ca alții, are tendința asta de a fi mânat de ură față de alte categorii sociale. Cum puteți aborda această această problemă?
Elena Costache: – Total fals să spui sau să ajungi la concluzia că din cauza noastră, vezi Doamne, a multelor privilegii pe care le avem, se blochează atingerea scopului din PNRR și astfel România nu mai primește bani europeni. Chestiunea aceasta a resurselor umane este unul dintre targeturile pe care ni le-a trasat Comisia Europeană, să stabilizăm resursa umană în sistemul de justiție. În ultimele rapoarte pe țară, pe statul de drept, a fost punctată de către Comisia Europeană, în mod pozitiv, modalitatea în care noi am reușit să gestionăm problema resurselor umane, pentru că eu vorbesc acum de activitatea acestui Consiliu, care a început în urmă cu doi ani și jumătate. Ce am făcut? Normal că suntem atenți la toate cerințele și ale Comisiei Europene, și ale țării, ale societății noastre. Am încercat să aducem oameni în sistem. Și am reușit, nu numai că am încercat. Dar vedeți dumneavoastră, dacă noi am reușit să aducem și să mai umple schemele, niciodată sută la sută, și în secunda numărul doi se discută iar de o modificare a statutului nostru pe segmentul acesta, dar despre care discutăm acuma, cum îi putem noi să vorbim de stabilitatea resursei umane? Ca să nu mai spun că un alt target este să facem profesia atractivă. Cum o facem atractivă? Ce le spunem noi tinerilor absolvenți ai facultăților de drept, care sunt mulți, care sunt copii frumoși, deștepți, plini de motivație, pentru că sunt tineri și tinerețea întotdeauna trebuie să învingă. Da, cum am fost și noi la începuturi și cum încercăm să mai fim măcar cu motivația, dacă nu cu tinerețea? Așa, ce le spunem? Cum îi aducem? Își imaginează cineva din țara asta ca acești copii tineri, frumoși, dar plini de motivație, se mai lasă convinși de vreun argument pe care îl aducem noi ca să îi facem să vină în magistratură? Fals. Tineretul din ziua de astăzi are o capacitate de reconfigurare a traseului profesional pe care noi, la vremurile pe care le-am trăit sau când am început noi cariera, nu am avut-o, pentru că societatea a evoluat în această direcție.
Trebuie să se conștientizeze încă un aspect. Pe lângă faptul că pleacă cei cu experiență, cei de la care tinerii aceștia, apropo de plusurile și minusurile despre care vorbeam, de factorul tânăr din cadrul judecătoriilor și parchetelor, segmentul tânăr de colegi pe care îl avem acum la primul grad de jurisdicție, de unde să învețe oamenii ăștia? Cine să-i ghideze, pe cine să întrebe, cum să se unifice practica, cine să le spună, oameni buni, uitați așa, să aibă un dialog, să fie integrați într-un colectiv? Știe cineva că sunt judecătorii în țara asta unde nu există un senior? Dacă-mi este permisă expresia aceasta metaforică. Deci sunt oameni, pentru că așa s-au întâmplat lucrurile, veniți de pe băncile INM-ului. Și ce să vezi? Să nu uităm că după ce termini INM, un an de zile ești stagiar și nu poți să judeci și să faci dosare de toate tipurile, ai o competență limitată până ce nu îți dai definitivatul și trece perioada de stagiatură. Și avem judecătorii în această țară unde colectivele așa sunt, din astfel de oameni formate. Păi toate astea nu se răsfrâng asupra calității actului de justiție, se răsfrâng asupra cetățeanului, asupra atingerii așteptărilor pe care cetățeanul le are de la noi, pe predictibilitate, pe unificarea practicii, pe celeritate.
Florin Pușcaș: – Ca să concluzionăm cumva discuția. Care sunt așteptările concrete din partea factorilor decizionali din celelalte puteri ale statului în această perioadă. Dincolo de discuția pe care ați avut-o, ce urmează? Ce v-ați dori să se întâmple? Ce argumente aveți pentru a vă susține punctele de vedere? Dincolo de ce mi-ați prezentat, strict în discuțiile cu factorul politic, aveți promisiuni că veți fi consultați din timp, dincolo de avizele necesare cerute de lege, pe proiectele de acte normative? Ce vă doriți concret de la politicieni? Pentru că sunteți în postura de președinte al CSM și aveți această libertate de a vă exprima în privința factorului politic față de magistrații de rând.
Elena Costache: – Da, ce ne dorim? Ce vorbim, aia să facem. Nu una să vorbim, alta să facem. Pentru că, așa cum am expus într-o formă sau alta, să spunem un dialog există. Haideți să îl facem să fie real. Da, un dialog există în limitele pe care le-am menționat. Nu vă imaginați că toată ziua stau pe telefon cu Parlamentul sau cu Guvernul și mă întreabă pe mine sau pe vreunul din colegii mei, ne întreabă careva de acolo cum să facem asta, cum să facem astalaltă. În nici un caz nu așa, în limitele pe care vi le-am spus: prin corespondență scrisă, prin anumite discuții informale, dar pe care noi avem obligația să le facem publice. Colegii trebuie să știe ca să nu picăm în alte păcate, să fim acuzați de mai știu eu ce înțelegeri, că se vehiculează astfel de idei, că trăim în era conspirațiilor. Și atunci normal că trebuie să știe colegii. Până acum nu prea s-a dovedit că așa s-au întâmplat lucrurile. Adică nu că nu prea s-a dovedit. Nu s-a întâmplat deloc așa. Mai suntem întrebați, avizele noastre pe care le dăm pe legile care ne vizează activitatea și care reglementează sunt consultative, exact cum ați punctat foarte bine. Ce înseamnă consultativ, că poate e cineva care nu știe ce înseamnă – că sunt facultative pentru decidenți, nu sunt obligatorii. Da, încercăm să transmitem și noi, pe toate căile pe care le avem, la modul frumos, politicos. Nu suntem să ieșim în stradă cu furci și topoare, că nu așa ne comportăm. Apropo de obligația de rezervă, de-asta poate nici nu am ieșit pe cât de des s-ar fi așteptat unii de la noi să ieșim și să punctăm anumite chestiuni. Ce așteptări au dânșii de la noi, asta nu știu. Nu știu ce așteptări au dânșii de la noi. Probabil să gestionăm cu echilibru toate situațiile astea prin care trecem. Păi nu am dovedit până acuma că le gestionăm cu echilibru, cu înțelepciune, cu diplomație.
„Cetățeanul este primul lovit”
Florin Pușcaș: – Există poate în societate și așteptarea unor sacrificii. Ce sacrificii ar putea fi făcute de corpul magistraților în toată această perioadă de criză? Știu cum gândește cetățeanul de rând. Văd în comentarii, zi de zi, orice scrii despre justiție, apare o gloată de comentatori care încep și înjură: specialii, pensii și așa mai departe. . Eram curios ce ar trebui să facă justiția pentru a da dovadă, a arăta că „Suntem și noi cu voi în aceeași barcă”?
Elena Costache: – Justiția are idei concrete. Putem să sugerăm ce măsuri să se ia cu impact pentru redresarea economică a țării. Nu pentru populisme, ca să ne înțelegem. Justiția trebuie în primul rând să se bucure de stabilitate, de predictibilitate. Cred că prin toate avizele pe care le-am dat, noi am dovedit această chestiune, că înțelegem și că suntem dispuși la dialog. Eu nu spun – și cred că am spus-o și la începutul interviului, că nu sunt lucruri de modificat sau de perfecționat la noi, dar nu s-au atins unele din scopuri prin Legea 282/2023? Nu știu, întreb. A apărut necesitatea creșterii vârstei de pensionare, de la 60 de ani, cum este în această lege – că tot revin la ea, dar nu am ce să fac, pentru că este ultima care ne-a modificat statutul -, la 65 de ani. Aici intervine ce așteptări avem unii de la alții. Păi o facem brusc? La ce ajungem? Cine este primul lovit? Cetățeanul este primul lovit.
Florin Pușcaș: – Deci, când vine vorba de sacrificii, ele de fapt au existat, pentru că până la legea respectivă, din 2023, era doar bariera celor 25 de ani vechime fără condiția vârstei, care a revoltat cumva omul de rând, cu magistrați pensionați la 49 de ani.
Elena Costache: – Cunoaște cineva cum se calculează o pensie, acum, a unui magistrat în România, pe Legea 282/2023? Deci chestiunea cu vârsta s-a reglat. Și în avizele pe care le-am dat, inclusiv pe această lege, noi am spus și am fost de acord. Păi asta nu arată și nu este o dovadă clară că înțelegem și contribuim – noi contribuim, că noi am făcut avizele – prin această atitudine la reglarea unor chestiuni? Cum se calculează acum pensia? Ca să nu se mai vehiculeze ideea că ieșim cu nu știu ce pensii și că sunt mai mari decât salariul. Fals. Se raportează la media ultimelor 48 de luni din activitate, existând o barieră maximă, să nu se depășească netul. Ultimul salariu net în plată. Se face brutul celor 48 de luni, cu această barieră, să nu se depășească netul în plată. Și acuma întreb și eu și poate este o întrebare retorică, dacă tot discutăm despre bani și dacă toată lumea spune că nu facem decât să ne conservăm privilegiile și nu facem decât să luptăm pentru bani. Oameni buni, dar nu este firesc ca într-un stat democratic, într-un stat de drept, într-un stat membru UE, judecătorul sau procurorul să aibă condițiile, după ce pleacă la pensie, ducerii unui trai decent? Nu vorbim de lux, nu vorbim de alte chestiuni aici. Unui trai decent, pe măsura activității pe care a avut-o și a tuturor restricțiilor și a răspunderii pe care a avut-o în perioada de activitate. Nu știu, întreb, putem să egalizăm – ca să folosesc un termen foarte vehiculat în ziua de astăzi -această chestiune cu orice altă categorie socială? Putem să facem treaba asta? Ne comparăm și suntem egali, sinonimi sau cum ai vrea dumneavoastră să spuneți cu orice altă categorie socială din România? Eu cred că nu.
