VIDEO Marcel Ciolacu, mesaj la moment aniversar: ‘Statul român nu ar fi existat fără evrei’

„Statul român modern nu ar fi existat în forma sa actuală fără contribuția civică, economică, științifică și culturală a membrilor comunității evreiești”, a declarat Ciolacu, subliniind importanța contribuției acestei comunități la dezvoltarea statului român modern.

În discursul său, premierul a amintit că membrii comunității evreiești au luptat pe front pentru România în timpul Războiului de Independență și al Primului Război Mondial, chiar și atunci când nu erau recunoscuți ca cetățeni. El a subliniat că „încetățenirea primului evreu are o valoare simbolică importantă”, marcând începutul recunoașterii oficiale a contribuției lor.

Ciolacu a subliniat și parteneriatul solid dintre România și Israel, afirmând că „cooperarea noastră desfășurându-se cu succes în diferite domenii de interes comun”. Premierul a reiterat sprijinul României pentru poporul israelian în contextul crizei din Orientul Mijlociu și a condamnat atacurile teroriste din 7 octombrie.

„România va continua să pledeze pentru eliberarea imediată și fără precondiții a tuturor ostaticilor ținuți captivi de Hamas”, a adăugat Ciolacu. De asemenea, el a mulțumit Statului Israel pentru sprijinul acordat în evacuarea copiilor palestinieni care ajung în România pentru tratament medical.

În final, premierul a reafirmat angajamentul Guvernului României de a combate antisemitismul și de a promova educația cu privire la contribuția comunității evreiești.

Evenimentul s-a încheiat cu un concert susținut de Orchestra Filarmonicii din Israel, sub bagheta dirijorului Zubin Mehta.

Portarul argentinian Emiliano Martinez îşi face mea culpa, după gesturile ofensatoare care i-au adus o suspendare din partea FIFA

Vicepreședintele ASPES, patru întrebări-cheie pentru Ciolacu și Ciucă: Ce măsuri vor lua fără creșteri de taxe și impozite, pentru…