VIDEO Năstase: În 2004, clasa de mijloc pe care noi am ajutat-o să fie creată a votat cu Traian Băsescu

<div class=""

„Teoretic, zona rurală era mai apropiată de PSD și de mine, zona orășenească, cumva considerată mai apropiată de PD, de PNL, de Băsescu. Deși era un lucru absolut paradoxal. Tot ce am făcut noi în guvernare din punct de vedere economic, inclusiv, dar și prin eliminarea vizelor începând cu 2002, pentru călătorii în Occident, toate aceste lucruri, creșterea economică, elementele macro-economice din acei ani, ce să spun, deficitul bugetar de 1.5%, 1.3.% cred că era, creșterea economică în 2004 de 8.4%, deci toate lucrurile acestea au dus la ceea ce eu am considerat că este un obiectiv prioritar și anume creșterea clasei de mijloc. Pentru că eu am gândit că România se poate dezvolta și poate merge mai departe printr-o revoluție susținută a clasei de mijloc. Or clasa de mijloc, pe care noi am ajutat-o să fie creată, a votat cu Traian Băsescu, deși ea a fost sprijinită și creată în mare măsură de noi. Au fost create 500000 de întreprinderi mici și mijlocii în perioada respectivă. Pot să dau multe cifre, dar devin plictisitor cu statistici. Însă practic „cele două Românii”, simplificând, erau o Românie cu 5 milioane de voturi, care votaseră pentru mine, 5 milioane și ceva de voturi pentru Băsescu”, a declarat Năstase.

O nouă viziune politică

Fostul lider PSD crede că pentru social-democrație este nevoie de o a patra cale.

„ Stânga nu mai este același lucru cu acum, cu stânga de acum treizeci de ani, sau cea de acum 30 de ani cu cea din anii ’60-’70, Italia, Franța, șamd. Practic, stânga de acum, spre exemplu, după ce a rezolvat problemele Revoluției Industriale, se ocupă de mediu, se ocupă de probleme de gen șamd. Noi nu ne regăsim în această stângă. Eu am gândit o formulă de centru stânga, care era o formulă cu componente liberale. Eu nu cred în proiectele de protecție socială în sine. Cumva construite… ca să poți să faci protecție socială trebuie să faci eficient economie. Și performanță economică! Ăsta a fost gândul meu și dacă am făcut anumite lucruri bune, și cred că au fost foarte multe proiecte sociale, de la „Cornul și laptele”, și tot felul de gratuități, venitul minim garantat, pensiile pentru anumite majorări, pentru pensionari”, a declarat Năstase.

„Social-democrația clasică s-a modificat pentru că a treia cale pe care au urmat-o Schröder, Blair, nu mai este în momentul de față foarte populară. Cred că este nevoie de o a patra cale, practic stânga europeană să adauge și chestiunile care țin de globalizarea economiei. Nu globalizarea ca fenomen care să ne ducă la controlul din afară. Realitatea în care nu mai poți să faci politică în mod separat. Ești atât de legat de ceea ce se întâmplă în alte părți ale lumii, de resurse, de comerț, or în aceste condiții eu cred că trebuie gândite noile determinări pentru ceea ce va însemna a patra revoluție industrială, poate chiar a cincea revoluție industrială. Intrăm într-o zonă în care stânga și dreapta nu mai sunt atât de evident divergente. Pe de altă parte, sigur că noi nu mai putem să discutăm în aceiași termeni despre țărani, pentru că mulți dintre ei practic au devenit rentieri. Își închiriază terenurile, iau o anumită rentă anuală, multe dintre terenuri au fost vândute, comasate, create alte ferme, pe un model care este modelul occidental. Deci ideea cu cele două Românii, împărțite între rural și urban nu mai este atât de viabilă. Cred de aceea că o anumită concentrare pe clasa de mijloc ar fi extrem de importantă”, a mai afirmat acesta.

Oamenii lui Mircea Geoană iau guvernanții la întrebări după inundațiile care au făcut prăpăd: ‘De ce nu ați prevenit dezastrul’

Lege unică în lume a intrat în vigoare: judecătorii vor fi aleși prin ‘vot popular’