VIDEO Netflix lansează documentarul despre Vinicius Junior la 15 mai

Programul va fi disponibil începând cu 15 mai şi se va intitula „Atacantul care dansează”, potrivit primelor extrase disponibile pe contul X al platformei americane, scrie news.o. Acesta va reveni asupra carierei internaţionalului brazilian, care a devenit una dintre cele mai mari vedete ale fotbalului.

Potrivit trailerului, au fost intervievaţi şi coechipierii sau foştii coechipieri ai lui Vinicius, Toni Kroos, Karim Benzema, Thibaut Courtois şi Neymar, precum şi antrenorul său Carlo Ancelotti.

De notat că Valencia a refuzat accesul la camerele de filmat ale casei de producţie însărcinate cu realizarea documentarului, temându-se de utilizarea imaginilor în urma numeroaselor controverse legate de scandările rasiste la care a fost supus Vinicius pe Mestalla.

Bihorul, pe radarul Chinei pentru o investiție de top! Ungaria stă la pândă pentru a ne fura această oprotunitate

Vaslui: 13 percheziţii, la persoane acuzate de înşelăciune/ Acestea ar fi luat credite de la instituţii financiare pe care nu le-au mai plătit/ Trei suspecţi au fost reţinuţi