Președintele Nicușor Dan a declarat că va merge la DIICOT dacă va fi chemat în dosarul privind fotografiile false apărute în campania prezidențială și a subliniat că își dorește ca ancheta să stabilească cine i-a plătit pe cei implicați.
Șeful statului a făcut aceste declarații în timpul unei vizite la Centrul de mari arși al Spitalului Clinic Județean de Urgență ‘Pius Brînzeu’ din Timișoara, unde s-a aflat împreună cu ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.
‘Dacă voi fi chemat vreodată, mă voi duce, dar nu cred ce pot eu să spun mai mult decât ce-a văzut toată lumea, că niște oameni au dus în spațiul public niște fotografii în care pretind că sunt eu’, a afirmat președintele.
El a reamintit că a depus plângere la DIICOT chiar a doua zi după apariția imaginilor în spațiul public.
‘Da, în campania electorală am lucrat cu mai multe echipe care, în fine… au fost subcontractate de alte firme cu care am lucrat și da, e o certitudine că în ancheta DIICOT două din aceste persoane au fost și în filmarea de care… sau, în fine, fotografiile de care vorbim. Mai departe, este treaba procurorilor și mi-aș dori ca… e foarte bine că au ajuns până aici… cât mai curând să răspundă la întrebarea esențială: cine i-a plătit pe oamenii ăștia’, a spus Nicușor Dan.


