Președintele Nicușor Dan a transmis, marți, că este important că fiecare persoană să demaște impostura din zona sa de activitate, menționând că există un război informațional care se duce și în medicină.
‘Există un actor, Rusia, care, împotriva României și împotriva țărilor europene și a câtorva țări occidentale, duce un război informațional și războiul ăsta se duce și în medicină. Și nu e suficient ca fiecare dintre noi să ne facem jobul, din păcate. Trebuie să intervenim activ în acest război informațional, astfel încât opinia profesionistului și credibilitatea profesionistului să vină în această dezbatere. Pentru că una e un om care a făcut 10 ani de școală în medicină și după aceea s-a dus la congrese, s-a perfecționat continuu și alta e unul care vinde o reclamă pe internet pentru un leac-minune și care o să vedem că a provocat tragedii pentru că oamenii nu s-au informat suficient’, a afirmat șeful statului, la Timișoara, unde a vizitat Centrul de mari arși al Spitalului Clinic Județean de Urgență ‘Pius Brînzeu’, alături de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.
Șeful statului a subliniat totodată că parte din dezvoltarea României în ultimii 20 de ani vine de la Uniunea Europeană.
‘Bineînțeles, din nou, Europa este o dezbatere, Europa a făcut niște greșeli. Noi trebuie să fim mai implicați în direcția pe care această construcție o are, însă, dacă tragem linie, să nu uităm lucrul ăsta: parte din dezvoltarea României în ultimii 20 de ani vine de la Uniunea Europeană’, a afirmat el.


