După cum știți, au fost discuții pe 5% și pe 2035. România era gata să fie de acord pe 2032. Haideți să vedem cum echilibrăm economia în anii viitori și apoi putem vorbi de ținte. În ceea ce privește strategia de la Marea Neagră nu cred că lucrul cel mai important e unde să fie un hub. Ne bucurăm că la inițiativa României Comisia a aprobat o strategie și Congresul American a aprobat o strategie pentru Marea Neagră. Pentru noi e importantă chestiune de securitate inclusiv din cauza exploatărilor de gaz pe care România le are și urmează să le aibă. E importantă și chestiunea de cooperare economică.
Oportunitatea pentru noi la Marea Neagră este Portul Constanța în perspectiva reconstrucției Ucrainei, a spus Nicușor Dan după Summit-ul NATO.
Nicuşor Dan a avut o scurtă discuţie cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, la summitul internaţional, potrivit fotografiilor publicate de Administrația Prezidențială.
Președintele României, Nicușor Dan, a purtat o scurtă discuție cu omologul său francez, Emmanuel Macron, în cadrul summitului internațional.
Cei doi lideri au fost surprinși în imagini schimbând câteva cuvinte și strângându-și mâna.
Nu au fost oferite detalii suplimentare despre subiectele discutate.
Nicușor Dan participă la primul summit NATO în calitate de președinte al României.