Conform CNN, măsura vine ca răspuns la explozia consumului recreativ și la lipsa de reglementare care a transformat industria într-un veritabil „Vest Sălbatic” verde. Ministrul sănătății publice, Somsak Thepsutin, a anunțat că guvernul intenționează chiar reclasificarea canabisului ca narcotic, marcând o schimbare radicală față de abordarea liberală adoptată în 2022.
„Canabisul este permis doar pentru uz medical. Nu vrem ca Thailanda să fie văzută ca o destinație pentru consum recreativ”, a declarat Somsak pentru CNN.
Noile reglementări impun ca toate magazinele licențiate să vândă canabis doar persoanelor cu rețetă medicală valabilă. În plus, acestea trebuie să păstreze registre detaliate ale vânzărilor și să se supună unor inspecții periodice.
Este interzisă publicitatea comercială, vânzarea online sau prin automate, iar cultivatorii vor fi și ei supuși unor reguli mai stricte. Cei care încalcă noile prevederi riscă amenzi de până la 20.000 baht, aproximativ 620 de dolari, sau până la un an de închisoare, urmând ca sancțiunile să fie înăsprite printr-o lege nouă aflată în pregătire.
În special zonele turistice precum strada Khao San din Bangkok sau stațiunea Pattaya vor resimți impactul, întrucât magazinele de canabis, cafenelele tematice și reclamele colorate deveniseră atracții în sine.
Mulți antreprenori locali consideră că noua politică este un regres. „Este păcat. Thailanda a fost una dintre primele țări care a recunoscut beneficiile canabisului. Dar nu au existat eforturi serioase pentru educație sau reglementare corectă”, spune Ake Khattiyadamrong, proprietarul unui magazin din provincia Chonburi.