VIDEO Polițiștii au luat drumul fumului: Percheziții în București și Suceava la o rețea care vindea țigări de contrabandă

#image_title

Polițiștii din Capitală au descoperit, împreună cu colegii lor din Suceava o vastă rețea de distribuție de țigări de contrabandă. Gruparea era formată din cinci persoane două femei și trei bărbați. Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost evaluat de peste 92.400 de lei.

Polițiștii bucureșteni de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice – Sector 5, cu sprijinul polițiștilor din Suceava, au pus în executare 11 mandate de percheziție domiciliară, în Capitală și în județul Suceava, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de deținerea sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător, ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 de țigarete.

Potrivit polițiștilor, începând din noiembrie 2024, până în prezent, cinci persoane – două femei, în vârstă de 29, respectiv 38 de ani și trei bărbați, cu vârste cuprinse între 21 și 52 de ani-, ar fi deținut și ar fi comercializat, în Sectoarele 2 și 5 ale Capitalei, cantități considerabile de țigarete, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător.

Doi dintre bănuiți, în vârstă de 48, respectiv 52 de ani, care ar locui în județul Suceava, ar fi aprovizionat săptămânal pe ceilalți, cu astfel de țigarete, acestea fiind depozitate în imobile din Sectorul 5, iar de acolo erau distribuite către diferiți clienți.

În baza informațiilor obținute, polițiștii au realizat 11 percheziții domiciliare, în municipiul București și în județul Suceava.

„Astfel, în urma acestor activități, au fost identificate și ridicate 164.800 de țigarete – 155.200 în Capitală, la domiciliul unei bănuite, în vârstă de 39 de ani, în interiorul unui autoturism și în portbagaj, o mare parte având timbru de marcaj fiscal emis de către autoritățile din Republica Moldova și 9.600 de astfel de țigarete, în județul Suceava. De asemenea, au fost identificați și ridicați 13.000 de lei, a căror proveniență nu a putut fi justificată.

La un alt imobil din Sectorul 5, au fost identificate și ridicate peste 4.300 de petarde din categoria F1.Totodată, a fost sigilat și ridicat, în vederea continuării cercetărilor, autoturismul care ar fi fost folosit la comiterea infracțiunilor”, transmite Poliția Capitalei.

Cele cinci persoane au fost duse la audieri și au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților cu propuneri legale.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Consiliul Fiscal ia la bani mărunți Legea Austerității: Pachetul de corecţie bugetară poate evita retrogradarea României

Mureş: Anchetă a Poliţiei, după ce o femeie a fost găsită carbonizată într-o locuinţă incendiată