VIDEO Poveste dramatică, în urma cutremurului din Myanmnar: O femeie naște în plină stradă

În tot acest dezastru, o poveste emoționantă își face loc.  O femeie a născut un copil pe o stradă din Bangkok, la scurt timp după ce ea și alți pacienți au fost evacuați dintr-un spital, în urma cutremurelor produse în Myanmar, informează BBC.

Pacienta era întinsă pe o targă, în timp ce medicii și asistentele o asistau la naștere.

Restul pacienților de la King Chulalongkorn Memorial Hospital și BNH Hospital erau adunați într-un parc, unii dintre ei fiind pe targă și în scaune cu rotile.

Bilanțul victimelor din Myanmar este de 1002, a anunțat sâmbătă guvernul militar, în creștere puternică față de numărul inițial de 144 de morți anunțat vineri și de aproape 700, bilanț anunțat în timpul nopții.

Cel puțin nouă persoane au fost ucise în Thailanda vecină, unde cutremurul cu magnitudinea de 7,7 a zguduit clădiri și a dărâmat un zgârie-nori în construcție în capitala Bangkok, prinzând 30 de persoane sub dărâmături, iar 49 sunt date dispărute.

Modelarea predictivă a Serviciului geologic al SUA a estimat că numărul morților ar putea depăși 10 000 în Myanmar și că pierderile ar putea depăși producția economică anuală a țării.

O echipă de salvare chineză a ajuns în capitala comercială a Myanmarului, Yangon, la sute de kilometri de orașele Mandalay și Naypyitaw, capitala țării, unde părți ale unui spital cu 1.000 de paturi au fost avariate.

Rusia, India, Malaezia și Singapore au trimis avioane pline cu ajutoare și personal în Myanmar, care a fost devastat de un război civil după ce o lovitură de stat militară din 2021 a înlăturat un guvern civil ales.

Coreea de Sud a declarat că va furniza un ajutor umanitar inițial în valoare de 2 milioane de dolari pentru Myanmar prin intermediul organizațiilor internaționale.

Statele Unite, care au o relație tensionată cu armata din Myanmar și au sancționat oficiali ai acesteia, inclusiv pe șeful juntei, Min Aung Hlaing, au declarat că vor oferi asistență.

Germania dezbate propunerea de redeschidere a conductelor Nord Stream

CS Rapid București și BC CSU Sibiu obțin victorii convingătoare în Liga Națională de baschet masculin