VIDEO Primarul Mangaliei îi cere ministrului Educației să amâne începutul anului școlar: ‘Oricum e foarte cald și nimeni nu este atent’

Știri de azi | VIDEO Primarul Mangaliei îi cere ministrului Educației să amâne începutul anului școlar: ‘Oricum e foarte cald și nimeni nu este atent’ - Știri de azi |
#image_title

Radu Cristian se întreabă într-un filmuleț postat pe  Tik Tok câți copii nu au avut până acum ocazia să meargă pe litoral din cauza prețurilor mari practicate în lunile de vară. Edilul spune că oricum în luna septembie vremea este foarte caldă și nimeni nu se gândește la școală.

„Pe mine mă interesează ca românii să redescopere litoralul românesc. Câți copii, în România, n-au văzut Marea Neagră? N-au venit la mare la ei în țară. Ar trebui să facă lucrul acesta poate chiar ministrul Educației – când începe anul școlar, într-o săptămână putem afla – ar trebui să dăm o șansă să poată veni și acești copii în așa-zisul extrasezon, deci după când începe luna septembrie să vină la mare, pentru că este păcat.

Zeci de mii de copii din România nu au văzut încă marea. Hotelierii vin cu pachete atractive pentru cei care vin în luna septembrie la mare. Să nu îi mai aducem pe copii la școală în septembrie, în prima decadă a lunii septembrie, când este oricum foarte cald, nimeni nu este atent la ce se întâmplă acolo, și putem să îi aducem la școală undeva la sfârșitul lunii septembrie, să le dăm o șansă să vină și la mare”, a spus primarul Mangaliei.

@cristian.radu127 Ce părere aveți dacă vacanța mare ar fi mai mare și toți copiii care nu au văzut niciodată marea ar avea șansa să o vadă la începutul lunii septembrie, când este cald, dar prețurile sunt mult mai mici? #jupiter #mangalia #litoral #sunmervibes #sezon #scoala #school #copii #copil #elev #vacanta #romania ♬ sunet original – Cristian Radu

Apoi  prezentat prețurile de la un restaurant aflat pe plajă.

„Deci cam 10 lei dacă vreți să vă luați o băutură răcoritoare. Ciorbele: haideți să vedem o ciorbă de găină cu tăieței de casă – 20 de lei; la fel ciorba de văcuță – 20 de lei; paste – 50 de lei, 40 de lei, 39 de lei, 36 de lei. Mănânci pe malul mării la nisip”, a enumerat el.

Nu este prima dată când edilul liberal îi îndeamnă pe români să aleagă litoralul românesc.

„Luați salariul. Primul lucru, ce faceți? Vă duceți la supermarket. Companiile acestea – hipermarketurile – sunt companii din afara țării, deci trimiteți banii afară. După aceea mergeți la mall să vă îmbrăcați. 80-90% din magazinele care sunt în mall sunt din afara țării, da?

Și, o dată pe an, vreți să mergeți în concediu. Unde mergeți? Tot în afara țării. Deci, dacă toți banii îi ducem în afara țării, îi scoatem din țară, nu mai avem bani să refacem infrastructura, să ne gospodărim cum trebuie – nu numai în orașul sau municipiul Mangalia. Vorbim de toate localitățile din România”,  spunea Radu Cristian într-o altă înregistrare video publicată pe TikTok.

Filmulețele edilului au stârnit o mulțime de reacții în mediul online.

„Și eu criticam cândva acest lucru (n.r. mersul în străinătate pentru concediu), etichetându-l drept snobism. Comparând însă prețurile prohibitive de pe litoralul românesc cu cele la nivel de 50% din străinătate, dacă nu ar fi costul biletelor de avion, am hotărât de ani buni că nu îmi permit să fac un concediu pe litoralul românesc. Nu mai vorbim de extinderea orizonturilor, de calitatea apei, de calitatea serviciilor…”, este un mesaj.

„Domn primar, eu sunt prea sărac să îmi fac concediul în țară. Poate dvs. vă permiteți, dar eu nu”, a scris un alt internaut.

„Apoi mergem pe litoralul românesc, ne jupoaie mafia și plecăm săraci și cu o toxiinfecție alimentară…ca amintire. În Grecia cu 1500 de euro stăm o săptămână de vis și cu toate cheltuielile incluse (….) Hai că nu suntem tâmpiți cu toții!”, a fost o altă postare.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Știri de azi | BNS a mers peste ministrul Muncii – Angajații de la Casele de Pensii nu mai pot munci de stres: Li se amputează salariile - Știri de azi |

BNS a mers peste ministrul Muncii – Angajații de la Casele de Pensii nu mai pot munci de stres: Li se amputează salariile

Știri de azi | Leul, scădere ușoară în raport cu moneda unică europeană. Cursul valutar anunțat de BNR - Știri de azi |

Leul, scădere ușoară în raport cu moneda unică europeană. Cursul valutar anunțat de BNR