În cuvântul de învățătură rostit după slujbă, Preasfințitul Ambrozie a adresat un mesaj profund și actual, într-un context marcat de nesiguranță globală și tulburări sociale, chiar în ziua în care SUA au atacat Iranul. Ierarhul a subliniat nevoia stringentă de întoarcere către rugăciune și comuniune: „Astăzi, mai mult ca oricând, este nevoie de rugăciune, ca împreună cu preoții noștri, cu călugării și călugărițele din mănăstiri, să ne rugăm pentru pacea întregii lumi, pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu Biserici și pentru unirea tuturor.”
Analizând cu realism prezentul, ierarhul giurgiuvean a vorbit despre suferințele umanității și despre războaiele care, în opinia sa, nu mai au justificări morale: „Nu vedeți, iubiți credincioși și credincioase, ce se întâmplă în lume? Luptele acestea, războaiele acestea, care nu se mai termină, și altele care doar ce au început, nu au niciun alt motiv decât pentru bogățiile acestei lumi: petrolul, mineralele și minereurile prețioase, hegemonia sau conducerea lumii.”
Cu durere, Preasfințitul Ambrozie a adus în atenție imaginea tragică a realității din jur: „Vedeți, nu ne vine să credem că, în mileniul acesta în care trăim, vedem la televizor cum mor oameni, cum sunt sfârtecați copiii de bombe și de schije, cum fug oamenii din casele lor. În ce lume trăim?”
PS Ambrozie a arătat că, în ciuda progreselor tehnologice, lumea a eșuat în a cultiva pacea și înțelepciunea: „Dacă lumea aceasta a ajuns undeva, dacă a evoluat și a descoperit atomul, dacă avem toate aceste mijloace de comunicare și rețele sociale, ar fi trebuit să găsim soluții de compromis, de pace, ca să nu mai moară oameni.”
Episcopul Giurgiului nu a ocolit nici teme sociale și naționale, deplângând lipsa de iubire față de țară și responsabilitatea politică: „Vremuri foarte grele, pentru că nu mai sunt oameni care să iubească țara așa cum au iubit-o înaintașii noștri, dintre care unii, cum spuneam, chiar și-au dat viețile. Țara, astăzi, este îndatorată, este înrobită. Nimeni nu mai vrea să-și asume conducerea politică, pentru că nu mai sunt bani. S-a vândut țara rând pe rând și s-a îndatorat. Bătrânii trăiesc din pensii amărâte, nu au bani de medicamente. Copiii lor sunt plecați în străinătate și abia dacă mai țin legătura. Grele vremuri…”
