Expoziția a fost deschisă la Casa Artelor din orașul Galați.
„Sezonul sărbătorilor de iarnă a început, iar Casa Artelor vă invită vă bucurați de magia acestei perioade prin vernisajul expoziției Orășelul de Turtă Dulce, un proiect cu adevărat unic în România. Magia sărbătorilor prinde viață printr-o instalație artistică originală și inedită: un oraș miniatural fascinant, construit integral din turtă dulce, glazuri și dulciuri, realizat cu atenție desăvârșită și pasiune de către echipa Centrului de Arte Frumoase Galați, sub coordonarea artistei Andreea Terescenco. Această creație, cu siguranță, va aduce bucurie tuturor celor care o vor vizita, indiferent de vârstă”, au transmis reprezentanții Casei Artelor Galați.
Potrivit acestora, proiectul reunește contribuțiile elevilor Atelierului de Creație, ale grupului de afterschool, precum și ale părinților și profesorilor. În total, au fost folosite peste 200 de kilograme de ingrediente. Expoziția surprinde „farmecul unui oraș magic, gata să-l întâmpine pe Moș Crăciun, punând în valoare detalii minuțioase și o atmosferă ce evocă bucuria și emoția sărbătorilor de iarnă”, au mai anunțat organizatorii.
Intrarea este liberă, iar expoziția poate fi vizitată până pe 30 decembrie.