Alături de generalul Dumbravă, cei doi au fost elemente-cheie în conceperea protocoalelor din justiție și ani de zile influența lor în domeniu a fost simțită.
Acum, inclusiv procurorii vorbesc explicit despre aceste imixtiuni în actul de justiție, în rechizitoriul dosarului în care cei doi au fost inculpați de DNA.
Florian Coldea este acuzat că, prin intermediul firmei de avocatură a lui Doru Trăilă, au oferit consultanță juridică indirectă unor oameni de afaceri cu probleme penale, exercitând astfel profesia de avocat fără a avea acest drept.
Mai mult, procurorii spun că cei doi generali au fost implicați în activități de culegere de informații, filaje la adresa unor părți din litigii, experți în dosare și chiar magistrați, pentru a promova interesele clienților lor.
Cei doi s-au apărat spunând că astfel de activități, de colaborare a foștilor ofițeri de intelligence cu case de avocatură, sunt lucruri perfect normale în alte țări.
Poate prima dată când numele lui Florian Coldea era pomenit explicit în contextul implicării în justiție a fost în legătură cu dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare, în care a fost condamnat, printre alții, omul de afaceri Dan Voiculescu.
Numele lui Florian Coldea apărea, alături de cel al Laurei Codruța Koveși sau al Cameliei Bogdan, în urmă cu mai mulți ani, într-o discuție în care fostul președinte Traian Băsescu vorbea despre „statul mafiot” și despre cum a fost înlocuit judecătorul Stan Mustață din complet, pentru a se asigura că inculpații vor fi condamnați.
Ulterior, fostul președinte a recunoscut autenticitatea înregistrării, pe care o redăm integral mai jos:
„Traian Băsescu: – Coldea, doamna Kovesi, judecătoarea Camelia Bogdan. Bă, da’ să vezi conversaţia când îmi spuneau că îl luăm pe Mustaţă din complet. Da? Hai băieţi să-l aruncăm în aer! Vreţi să-mi distrugeţi familia?
– Ce stat este ăsta, domnule preşedinte?
Traian Băsescu: – Eu v-am spus de câteva ori, stat mafiot, na, eu ştiu ce spun.
– Probleme cu dosarul Voiculescu?
Traian Băsescu: – Să-i vezi când vorbeau a doua zi după condamnare, care cum le-o spusese cu trei zile înainte, s-a împlinit. Cum îmi spunea mâîne îl luăm pe Mustaţă şi intră Camelia Bogdan. Să-i vezi după o zi când spuneau am vorbit cu Camelia Bogdan şi a spus că dacă aveam Codul Penal îi dădea 20 de ani, a putut să-i dea doar zece. Pe urma trage concluziile Coldea, ştii. Să-l vezi ce spectaculos e Coldea când trage concluzii.
– Sunteţi supărat pe ei.
Traian Băsescu: – Camelia Bogdan este, a intrat judecător în dosarul ginerelui. Un judecător care duce dosarul de-un an este schimbat şi la ultimul termen a intrat Camelia Bogdan. Păi bă, Bogdan, eu te ştiu cine eşti!”.