VIDEO Rogobete: Este nevoie de cel puțin încă un Centru pentru Mari Arși ca cel de la Timișoara

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat marți că România are nevoie de încă cel puțin un Centru pentru Mari Arși la București, după cel în curs de finalizare de la Timișoara, care este primul din țară construit în perioada post-comunistă.

‘Domnule președinte al României, Centrul de Mari Arși de la Timișoara este doar începutul, pentru că România mai are nevoie de încă cel puțin un spital de arși gravi, la București, și sperăm ca tot împreună cu Banca Mondială să putem demara în viitorul apropiat acest proiect’, a afirmat Alexandru Rogobete la Timișoara.

Ministrul Sănătății a vizitat, marți, Centrul de mari arși din cadrul Spitalului Județean Timișoara, alături de președintele Nicușor Dan și ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene din România, Dragoș Pîslaru.


Foto: (c) OTILIA HALUNGA / AGERPRES

Noul Centru de Mari Arși de la Timișoara, care va deveni operațional de la finele acestui an, va fi unul complex, dotat cu un număr mare de paturi de anestezie, terapie intensivă, bloc operator și personal specializat.

Noua unitate spitalicească, în care nu se vor trata doar marii arși, va avea 27 de paturi ATI noi, care vor respecta toate normativele internaționale și care vor fi dotate cu echipamente de ultimă generație, un bloc operator cu 25 de săli de operație și 58 de posturi în Unitatea Primiri Urgențe (UPU). Clădirea va fi interconectată cu clădirea veche a Spitalului Județean, cu clădirea Ortopediei, aici urmând să fie cel mai important pol medical din regiune.

‘Discutăm despre complexitate atât din punctul de vedere al infrastructurii, cât și al echipamentelor și al fluxurilor medicale care sunt respectate în acest centru. Aici nu va funcționa doar un centru de arși. Va funcționa centrul de arși, un ATI complex și un bloc operator complex, împreună cu o unitate de primiri urgențe modernizată și adaptată nevoilor anilor în care trăim. Personalul care funcționează în actualul Centrul de Arși din Casa Austria (a Spitalului Județean – n.r.) va lucra aici. Casa Austria a beneficiat, tot printr-un program cu Banca Mondială, de traininguri în Paris sau în Germania, de traininguri pentru medici și asistente sau personal auxiliar. Acest personal se va reloca în noua clădire, sigur că vor beneficia de training specific pentru echipamentele noi care vor fi instalate și sigur că fluxurile și toată zona de management administrativ a unității și a centrului va fi parte din training’, explica Alexandru Rogobete cu ocazia vizitei efectuate anterior pe acest șantier.

Investiția pentru construirea Centrului de Mari Arși de la Timișoara beneficiază de 60 de milioane de euro și este realizată de Ministerul Sănătății, cu finanțare de la Banca Mondială.

Pălărie: USR se opune vehement proiectului de redenumire a Institutului Levantului; astfel de instituții nu produc nimic

Polo masculin: România a învins Slovacia cu 14-9, în Divizia a II-a a Cupei Mondiale