VIDEO România a străpuns Carpații! Imagini spectaculoase de pe cea mai complexă și mai grea autostradă din țara noastră

Potrivit acestuia, anul acesta vor fi în lucru cel puţin 4-5 tuneluri, iar în următorii 7-8 ani vor fi în trafic în jur de 30 de tuneluri în toată ţara, dacă se menţine acest ritm de lucru.

„Trecerea peste Carpaţi, prima trecere peste Carpaţi, autostrada Sibiu – Piteşti, este în lucru astăzi. Practic, pe toate cele patru segmente pe care le mai avem de dat în trafic se lucrează. Chiar acum aproximativ o lună au început lucrările la cel mai lung tunel – tunelul de la Poiana, de 1,8 km, pe secţiunea 3. Celălalt tunel pe care îl avem în lucru, tunelul de la Curtea de Argeş, luni, probabil că în jurul prânzului, va fi străpungerea către Sibiu, deci vom avea o primă străpungere, o primă luminiţă, care nu mai este la figurativ, este efectivă în România la nivelul unui tunel forat într-un munte. Deci, evoluţia acestui foarte important sector de drum, de la Piteşti la Sibiu, pentru a avea o trecere la nivel de autostradă peste Carpaţi, este într-un grafic ireversibil, spun eu, cu orizont 2028 – 2029, pentru că lucrările sunt destul de complexe, nu se poate lucra la toate operele de artă dintr-un sector, ci trebuie să fie realizate succesiv, pentru că nu avem accesul în anumite zone montane, fiind foarte greu accesibile”, a arătat secretarul de stat.

Ulterior, în marja evenimentului, Ionel Scrioşteanu a precizat că primul tunel pe autostradă pe care îl vom avea în România – Curtea de Argeş – Tigveni – va fi finalizat undeva în mai-iunie anul viitor. Acesta are aproximativ 1,3 kilometri, câte două benzi pe sens şi va avea toate dotările necesare pentru întrunirea condiţiilor de siguranţă.

„În tuneluri, da, se pot produce chiar şi catastrofe, pentru că incendiile în tunel se propagă extraordinar de repede şi trebuie să avem o capacitate de evacuare a oamenilor şi a personalului într-un timp optim, în aşa fel încât în primul rând să se salveze vieţi şi bunuri. Din motivul acesta se dotează tunelul şi cu mijloace de avertizare şi cu mijloace de evacuare a fumului şi sunt prevăzute căi de evacuare rutieră şi chiar pietonală. În aceste condiţii, am făcut un grup de lucru comun cu cei de la ISU, în aşa fel încât să avem o abordare integrată a măsurilor de intervenţie şi a procedurilor de intervenţie post-dare în trafic, dar şi să luăm măsurile acum, din faza de construcţie, în aşa fel încât să fim siguri că toate dotările sunt integrate cu sistemul de situaţii de urgenţă”, a explicat reprezentantul MTI.

UEFA l-a suspendat pe arbitrul David Coote până în 2026. Englezul a fost văzut inhalând o pudră albă, imagini filmate probabil în perioada Euro 2024

Victor Ciutacu, despre ‘comoara’ din casa lui Potra: Peştera lui Ali Baba era pistol cu apă. Kile de aur, milioane de euro în cash și armament de asalt