Un nou drum strategic din vestul țării este finalizat și intră în circulație. Începând de sâmbătă, 28 iunie, șoferii vor putea circula fără opriri între localitățile Nojorid și Oșorhei, grație completării Inelului Rutier Metropolitan Oradea, o investiție de infrastructură care conectează trei drumuri naționale importante și oferă o alternativă eficientă la traversarea aglomerată a municipiului.
Consiliul Județean Bihor a anunțat că Lotul 2 al Inelului Metropolitan, ce leagă Băile Felix de Centura Oșorhei și ocolește localitățile Băile 1 Mai și Cheriu, va fi deschis circulației sâmbătă, 28 iunie, la ora 9:00.
Noua bucată de drum are 8 kilometri și cuprinde cel mai complex segment tehnic al proiectului: un viaduct spectaculos, cu o lungime de 395 de metri, construit peste drumul comunal care duce spre localitatea Betfia. Lucrarea a fost realizată de compania PORR Construct, pentru o valoare de 81,6 milioane de lei (fără TVA).
Primul tronson, între Nojorid și Băile Felix, în lungime de 9 kilometri, a fost finalizat în noiembrie 2024, de o asociere de firme formată din Asfamixt, OPR Asfalt și Dacia Faber, pentru un cost estimat la peste 70 de milioane de lei.
O a doua centură pentru Oradea
Cu o lungime totală de 17 kilometri, Inelul Rutier Metropolitan Oradea este considerat „a doua centură a municipiului”, prin faptul că leagă între ele cele trei artere naționale care intră și ies din oraș: DN1 (spre Cluj-Napoca), DN76 (spre Deva) și DN79 (spre Arad),
De asemenea, proiectul conectează și centurile rutiere ale localităților Oșorhei, Nojorid și Sânmartin, contribuind decisiv la fluidizarea traficului în întreaga zonă metropolitană. „Inelul Rutier Metropolitan Oradea este al șaptelea proiect rutier major finalizat de Consiliul Județean Bihor în ultimii ani, după centurile Sântandrei, Sânmartin, Nojorid, Oșorhei, Aleșd și Beiuș”, au transmis autoritățile județene printr-un comunicat.
Parteneriat și finanțare
Drumul a fost realizat în parteneriat cu Primăria Oradea, Primăria Oșorhei, Primăria Sânmartin și Primăria Nojorid, iar finanțarea a venit prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, din alocările Consiliului Județean Bihor și ale Primăriei Oradea.