În anii ’60, peste 10.000 de muncitori și soldați au fost mobilizați pentru a domestici apele periculoase ale Dunării, care, în zona Porților de Fier, se îngustau dramatic până la doar 20 de metri, făcând navigația aproape imposibilă. Locul s-a transformat rapid dintr-un sat pescăresc într-un uriaș șantier, după ce România și Iugoslavia, conduse atunci de Gheorghe Gheorghiu-Dej și Iosif Broz Tito, au dat undă verde construcției barajului, conform Click.ro.
Gura Văii, altădată o liniștită comunitate de pescari la confluența pârâului Jidoșnița cu Dunărea, a fost complet reconfigurată. Casele de lângă calea ferată au fost demolate, iar locuitorii mutați pe versanții din apropiere. Colonia muncitorească a crescut rapid, cu barăci, blocuri și cantine ridicate pentru armata de lucrători.
Dar prețul progresului a fost devastator: zeci de localități au fost scufundate de viitorul lac de acumulare, printre ele Orșova, Eșelnița, Dubova, Tufări, Jupalnic, Ogradena, Plavișevița și insula Ada-Kaleh, un colț de Orient pierdut sub ape.
Lucrările au început în 1964 și s-au întins pe aproape un deceniu. Primele ecluze și turbine au fost funcționale încă din 1968, iar în anii următori fluviul a fost deviat pentru finalizarea barajului.
„Vara munceam și 14–16 ore pe zi. Mulți au căzut bolnavi din cauza zgomotului și vibrațiilor, alții au murit în accidente. Dar nimeni nu vorbea despre asta atunci”, povestește Grigore „Gicu” Sfetcu, unul dintre puținii muncitori rămași azi în sat, după 40 de ani de muncă la hidrocentrală.
Până la inaugurarea oficială din 1972, cel puțin 100 de oameni își pierduseră viața pe șantier.
Deasupra coloniei, încă se mai înalță „Casa lui Ceaușescu” – o vilă cu vedere panoramică asupra barajului, construită special pentru vizitele liderului comunist. Aici, Ceaușescu a înnoptat de două ori, însoțit de Elena și întâmpinat de pionieri în uniforme. Într-una dintre vizite, un incident la ecluză a fost mascat rapid cu o prelată, pentru ca dictatorul să nu observe defecțiunea.
Astăzi, vila e pustie, dar continuă să vegheze, tăcută, asupra unei așezări care altădată forfotea de viață.
După finalizarea Porților de Fier I, mulți muncitori au fost transferați la Porțile de Fier II, construite începând din 1977 pe Insula Ostrovul Mare, unde s-a format o nouă colonie muncitorească, acum la fel de abandonată. În Gura Văii, blocurile BZ sunt astăzi în mare parte goale sau locuite de familii sărace și comunități de romi. Infrastructura se degradează, drumurile se surpă, iar trecutul industrial e tot ce mai dă contur locului.
„Am construit ceva care a rămas în picioare, chiar dacă noi am fost dați uitării”, spune cu amărăciune Luiza, fostă angajată a șantierului.
Gura Văii și colonia de pe Ostrovul Mare sunt astăzi martore mute ale unei epoci în care regimul comunist muta sate și redirecționa fluviul în numele progresului. Printre ruinele lor, „Casa lui Ceaușescu” rămâne un simbol al trecutului – un trecut în care s-a muncit enorm, s-a suferit în tăcere și s-a visat, poate, la un viitor care nu a mai venit.
