USR îi acuză pe liberali că practică un soi de „ipocrizie”. Parlamentarul Cristian Seidler (USR): „E un gen de ipocrizie, nu de azi, de ieri. Știu că vă deranjează când vi se răspunde. De exemplu când cresc taxele românilor vă poziționați ca fiind apărătorii românilor și a scăderii taxelor, dar faceți exact contrariul și mai veniți și pe contraatac întrebând de ce nu scad taxele? Pentru că le-ați crescut dvs. Iar alianță și creștere la AUR, până una alta, s-a practicat în Senatul României când dl. Ciucă dădea cuvântul extremiștilor. A fost nevoie de colegii noștri să pună capăt unor afirmații xenofobe, pe care extremiștii le făceau în Senat. Pe scurt: dvs. creșteți taxele și aveți curajul mai apoi să veniți să întrebați pe alții de ce nu scad? Este un cântesc, care spune în versuri, printre altele: s-a trezit Mirel din Turnu Măgurele să ne dea nouă lecții… Voi aveți probleme?”
„Balada” compusă de Florin Roman drept răspuns
Florin Roman (PNL) a replicat: „Deci răspunsul la întrebare nu există, dar am să vă răspund și eu la fel: dacă vine Simion, plec cu primul avion. Dacă vine Ciolacu, trec Dunărea cu bacu’. Nu mai bine stăm aici și scăpăm de agiamii? Scăpăm de toxicul binom ? Ciolacu și Simion, pe dreapta, să rămânem doar cu Ciucă?”, a spus Roman.