O echipă căutare-salvare din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont – Salvaspeo Brașov s-a deplasat la Barajul Siriu, județul Buzău, cu un scanner acvatic dotat cu inteligență artificială, pentru a sprijini operațiunea de căutare-salvare aflată în desfășurare pe lacul de acumulare Siriu și cu o dronă cu termoviziune, a anunțat sâmbătă dimineața Salvamont România.
Conform salvatorilor montani, intervenția are loc în urma răsturnării unei hidrobiciclete cu trei persoane, incident în urma căruia un pompier aflat în timpul liber este dat dispărut.
Zona în care s-a produs evenimentul are o adâncime de aproximativ 50 de metri, ceea ce impune condiții dificile de intervenție, agravate și de temperatura scăzută a apei.
La acțiunea de căutare participă și scafandri din cadrul ISU, specializați în misiuni subacvatice. Salvamont Brașov intervine în sprijinul autorităților responsabile, punând la dispoziție mijloace tehnice specifice și personal calificat, în vederea eficientizării căutărilor în mediul submersibil.
Salvamaont România arată că, după evenimentele de pe râurile Olt si Mureș de acum 3 ani, in care au fost necesare foarte multe zile de căutări, câteva echipe Salvamont, respectiv cele din Gorj, Mureș, Harghita, Brașov și Neamț, și-au achiziționat cel mai performant echipament din lume pentru astfel de operațiuni, echipament bazat pe analiza cu Inteligență Artificială și cu care au reușit să identifice toate persoanele înecate, după căutari de 3 minute până la 4 h.
Potrivit ISU Buzău, sâmbătă dimineața continuă acțiunile de căutare a persoanei dispărute cu ajutorul unei bărci pneumatice și al unui sonar. Scafandrii prezenți la fața locului au reînceput căutările subacvatice la prima oră a dimineții.
La intervenție participă scafandri din cadrul: ISU București-Ilfov – 3 cadre, ISU Dâmbovița – 2 cadre, ISU Prahova – 1 cadru și ISU Brașov – 1 cadru.