Drumul județean DJ 677A, care leagă localitatea Șirineasa de Sutești, trece printr-o amplă modernizare, într-un proiect cu o valoare totală de aproape 20 de milioane de euro. Unul dintre cele mai așteptate tronsoane – cel din zona pădurii Șirineasa – a intrat în sfârșit în faza de asfaltare.
Lucrările avansează vizibil în această etapă, după ce în anii trecuți proiectul a fost blocat din cauza unui constructor neserios. Noul antreprenor este însă activ pe șantier, iar autoritățile dau asigurări că monitorizează constant evoluția intervențiilor.
„Astăzi am fost pe drumul județean 677 A, în zona pădurii Șirineasa, acolo unde se toarnă primul strat de asfalt, după ce au fost finalizate lucrările de consolidare a platformei drumului”, a declarat Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.
Lucrări în derulare pe mai multe tronsoane
Până în prezent, au fost asfaltate porțiuni din localitățile Crețeni, Glăvile, Amărăști, Pesceana și Sutești, iar în prezent se lucrează pe un tronson de 3,2 kilometri în zona pădurii Șirineasa.
Pe lângă asfaltare, se desfășoară lucrări importante la: rigole și șanțuri pluviale, podețe de acces către proprietăți, consolidări ale terenului instabil.
„Vorbim despre un drum destul de tranzitat, iar oamenii din zonă au avut mult de suferit în ultimii ani din cauza stării degradate a acestuia. Vom continua să monitorizăm atent lucrările, pentru că ne dorim ca acest drum, care măsoară peste 35 km, să fie finalizat la timp și la un standard de calitate ridicat”, a mai transmis Constantin Rădulescu.
Termen: 2027
Modernizarea DJ 677A are ca termen de finalizare anul 2027, iar autoritățile județene își exprimă încrederea că ritmul lucrărilor actual va permite atingerea acestui obiectiv.
„Le mulțumesc locuitorilor din zonă pentru înțelegere și primarilor pentru implicare și colaborare”, a adăugat Rădulescu.