„Vom avea finalizat acest Lot 5, un lot care, alături de Lotul 1, finalizat în urmă cu doi ani, ne duce mai aproape de ceea ce ne dorim cu toții de 30 de ani – o autostradă completă între Sibiu și Pitești”, a declarat Grindeanu. El i-a felicitat pe constructori pentru avansul rapid și a precizat că aceeași echipă lucrează și pe Lotul 3, considerat unul dintre cele mai dificile segmente din punct de vedere tehnic.
Ministrul a mai menționat că Lotul 4, între Curtea de Argeș și Tigveni, este cel mai avansat dintre segmentele rămase de finalizat. Cu un progres de aproximativ 74% și tunelele deja perforate, este estimat că acest tronson va putea fi dat în circulație în primăvara anului 2026, dacă ritmul de lucru se menține.
„Sunt optimist că termenele asumate vor fi respectate și pe celelalte loturi. Important este că se lucrează, inclusiv pe tronsoanele dificile, cu termen estimat de finalizare în 2027–2028”, a adăugat Grindeanu.
Ministrul a apărat decizia controversată de a introduce restricții de circulație în vara anului trecut pe Valea Oltului, pentru a permite desfășurarea lucrărilor de infrastructură. „Nu putem construi autostrăzi fără să luăm și decizii grele. E un îndemn și pentru viitorul ministru: să nu ezite când vine vorba de decizii curajoase în favoarea infrastructurii”, a spus el.
Grindeanu a anunțat și că, până la 15 iulie, va fi finalizat nodul rutier care leagă Autostrada A1 de Drumul Expres Craiova–Pitești, în zona Albota. Totodată, în aproximativ 10 zile se va finaliza și segmentul sudic al Autostrăzii A0, inelul de centură al Capitalei. „Vom putea circula de la Craiova până la Constanța exclusiv pe autostradă. E un moment simbolic și extrem de important pentru rețeaua rutieră națională”, a subliniat ministrul.
Grindeanu a transmis și un mesaj general privind continuitatea investițiilor, chiar și în contextul unei posibile schimbări de conducere la Ministerul Transporturilor. „Acest ritm înseamnă investiții, înseamnă bani, înseamnă, până la urmă, plata unei datorii pe care statul român o are față de cetățean – aceea de a asigura o rețea decentă de autostrăzi și drumuri expres în România.”
El a făcut referire și la alte investiții de interes local, cum ar fi noul stadion de la Pitești, pe care îl consideră esențial pentru comunitate. „Sunt lucrări pe care nu avem voie să le oprim”, a conchis Grindeanu.
Autostrada Sibiu- Pitești, cu o lungime de 122,11 km, face parte din Coridorul 4 Paneuropean (Rin-Dunăre) și este, în prezent, una dintre cele mai importante investiții în infrastructura rutieră din România.
Această autostradă (tronson al Autostrăzii A1), construită prin fonduri europene, este prima care va traversa Munții Carpați și va asigura pe teritoriul României conexiunea pe axa Est-Vest (Constanța-Nădlac).
În prezent, se află în construcție încă trei secțiuni ale acestei autostrăzi, între Curtea de Argeș și Boița, care au o lungime însumată de 78,8 km.