VIDEO Şeful serviciilor de informaţii turce, Ibrahim Kalin, s-a deplasat la Damasc (media turce)

Şeful serviciilor de informaţii turce, Ibrahim Kalin, s-a deplasat joi în capitala siriană Damasc, la câteva zile după prăbuşirea regimului lui Bashar al-Assad, potrivit imaginilor difuzate de media turce, informează AFP, potrivit Agerpres.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Kalin a fost filmat în timp ce ieşea din Moscheea Omeiazilor din Damasc, înconjurat de gărzi de corp, au arătat imagini difuzate de canalul privat turc NTV.

Potrivit NTV, Kalin s-a rugat în moscheea unde liderul islamist al rebelilor din Siria, Abu Mohammad al-Julani, a susţinut duminică un discurs.

Zvonurile conform cărora şeful diplomaţiei turce, Hakan Fidan, s-ar afla de asemenea la Damasc în compania lui Kalin au fost dezminţite de Ministerul Afacerilor Externe turc.

„Ministrul este la Ankara. El nu a plecat spre Damasc”, a afirmat purtătorul de cuvânt al ministerului, la câteva ore de la sosirea şefului diplomaţiei americane, Antony Blinken, în capitala turcă.

Susţinătoare a unor grupări de rebeli sirieni, Turcia a salutat prăbuşirea regimului Assad, duminică.

Preşedintele Recep Tayyip Erogan şi-a exprimat în 2012 dorinţa de a se putea deplasa la Damasc şi de a se ruga în Moscheea Omeiazilor.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Tragedie pe DN 68: Bărbat decedat după un viraj fatal în Hațeg

VIDEO Şeful serviciilor de informaţii turce, Ibrahim Kalin, s-a deplasat la Damasc (media turce)