Potrivit IPJ Covasna, polițiștii și procurorii DIICOT au făcut trei percheziții domiciliare, în localitățile Ozun și Chilieni, din județul Covasna, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și trafic de minori.
Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2013, cinci bărbați și o femeie, aflați în legătură de rudenie, ar fi constituit un grup infracțional organizat, în scopul obținerii de beneficii materiale din exploatarea prin muncă, pe teritoriul Ungariei, a mai multor victime, majore și minore.
Aceștia ar fi recrutat persoane vulnerabile, cu situații financiare dificile și fără relații de familie stabile, pentru a evita astfel riscul de a fi căutate de rude.
„Astfel, victimele predilecte ale persoanelor în cauză ar fi fost cele provenite din centrele de plasament, care prin promisiuni false, respectiv salariu de 80.000 – 100.000 de forinți lunar, cazare și masă, program de muncă de 8 ore pe zi, 5 sau 6 zile pe săptămână, în cadrul unei întreprinderi din Ungaria, ar fi fost ușor de convins și exploatat”, arată polițiștii.
Victimele erau transportate în Ungaria de doi dintre cei cercetați, care, după sosirea la destinație, sub pretextul realizării formalităților de angajare, le-ar fi luat documentele de identitate, în scopul de a le limita libertatea de mișcare.
Victimele erau cazate, fie într-un imobil impropriu, alături de alte 20 – 25 de persoane, într-o baracă de scândură, fără mobilier, sau în beciul unei locuinței, de unde ar fi fost transportate la o fabrică de prelucrare a deșeurilor menajere, situată într-o altă localitate și obligate să muncească.
Tinerii erau obligați să muncească chiar și 24 de ore
Acestea ar fi fost obligate, inclusiv prin acte de violență, să lucreze 12, 18 ore și chiar 24 de ore, 7 zile pe săptămână și aveau „un regim de viață inuman, constând în supravegherea permanentă în timpul muncii, lipsa hranei și a unor condiții minime de locuit, refuzarea asistenței medicale și obligarea la prestarea altor munci gospodărești după programul de lucru”.
Sumele de bani ar fi fost însușite aproape integral de către membrii grupului infracțional organizat.
În anchetă au fost implicate autorități din România și Ungaria.
Concomitent cu acțiunea desfășurată în județul Covasna, au fost puse în aplicare cinci mandate de percheziție pe teritoriul Ungariei, activități la care au participat și polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Covasna.
În urma acțiunilor derulate în cele două țări, au fost descoperiți și ridicați 49.150.000 de forinți, 5.990 de euro, aproximativ 350 de grame de bijuterii, două autoturisme, înscrisuri, două pistoale, precum și alte mijloace de probă.
De asemenea, în cursul perchezițiilor făcute în Ungaria, au fost identificate peste 20 de persoane, posibil victime ale traficului de persoane.
Marți, autoritățile judiciare maghiare au dispus reținerea a 7 membri ai grupării de criminalitate organizată.