VIDEO Ultimul atac al Ucrainei aruncă în aer negocierile dintre Trump și Putin: Au încălcat ceea ce s-a discutat

Agenţia de presă de stat rusă TASS a relatat că purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe Maria Zaharova a declarat pentru televiziunea de stat Channel One că este treaba Statelor Unite, care a propus încetarea focului, să confrunte Ucraina privind acţiunile sale.

Kremlinul a afirmat, săptămâna aceasta, că preşedintele rus  Vladimir Putin a fost de acord, în cadrul unei discuţii telefonice cu omologul american  Donald Trump să respecte o încetare a focului asupra ţintelor din energie, de 30 de zile. Acordul este mai puţin decât o înţelegere amplă pe care a urmărit-o SUA, şi care a fost acceptată de Ucraina, de un armistiţiu general de 30 de zile.

Pompierii din sudul Rusiei se luptau încă pentru a stinge un incendiu la un depozit de combustibil provocat de un atac ucrainean cu drone, au afirmat autorităţile regionale, pe aplicaţia Telegram.

”Considerăm că regimul de la Kiev a încălcat deja încetarea focului propusă de preşedintele SUA”, a declarat, la televiziune, Zaharova, potrivit TASS.

”Acum întrebarea este – iertaţi-mă – ce va face Washingtonul cu această scursură teroristă care a luat-o razna? Cum îi vor pune la locul lor şi cum îi vor pune pe drumul cel bun?”, a adăugat ea.

Oficialii ucraineni au acuzat, la rândul lor, Rusia că nu îşi aliniază acţiunile cu promisiunile, lansând atacuri asupra unor ţinte civile.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, miercuri, că atacurile ruseşti asupra infrastructurii, inclusiv spitale şi echipamente feroviare, arată cum ”cuvintele lui Putin sunt foarte diferite de realitate”.

Anterior, Zaharova a descris atacul asupra depozitului de combustibil ca o ”provocare” şi o încercare a Ucrainei de a perturba iniţiativele pentru pace.

Autorităţile din regiunea Kransodar din sudul Rusiei au afirmat că un atac ucrainean cu drone a provocat un incendiu la un depozit de combustibil din apropierea satului Kavkazskaya. Depozitul este un terminal feroviar pentru livrările de combustibil rusesc pentru o conductă care leagă Kazahstanul de Marea Neagră.

Un comunicat emis de autorităţile din regiunea Krasnodar joi seară arată că se continuau eforturile pentru a aduce sub control incendiul.

Sursa citată a afirmat că 429 de pompieri şi 174 de echipamente erau mobilizaţi pentru a lupta cu incendiul care a afectat 3.750 de metri pătraţi.

Divizia de nave de război a ThyssenKrupp estimează o triplare a pieţei, pe fondul creşterii cheltuielilor pentru apărare

Marile provocări cu care se confruntă terminalele plutitoare de gaz natural lichefiat din Europa